Tot ce trebuie să știi despre 1 Mai în izolare, cu mici online și grătare pe balcon. Ce riști dacă ieși la iarbă verde

Ultima actualizare:

    Până acum, grătarul de 1 Mai se făcea la iarbă verde, acum pe balconFotografii: Click!/Shutterstock
Până acum, grătarul de 1 Mai se făcea la iarbă verde, acum pe balconFotografii: Click!/Shutterstock

Românul este frate cu grătarul, stins cu multe pahare de vin sau bere. Orice sărbătoare începe și se termină cu mititei, cărnuri de porc, pui și niscaiva cârnăciori. Iar de 1 Mai este literă de lege să te afumi printre bunătățile preparate la iarbă verde, cu gașca de prieteni. Doar că anul acesta Ziua Internațională a Muncii va fi sărbătorită altfel: acasă, în curte sau pe balcon.

De 133 de ani, sărbătorim pe 1 Mai Ziua Internațională a Muncii, ca mulți alții de pe mapamond.

Dacă pe timpul comunismului, românii ieșeau la defilare, după care serveau tradiționalul crenvuști sau mici cu o halbă de bere, în democrație prima zi din luna lui florar se transformă într-una dintre cele mai grandioase petreceri.

Este liber de la stat, iar vedetele sunt micii pe grătar. Și unde sunt mai buni mititeii dacă nu pregătiți la iarbă verde?

Pe 1 Mai, mai toate drumurile românilor duceau la pădure și în poienițe
Pe 1 Mai, mai toate drumurile românilor duceau la pădure și în poienițe

Până anul trecut, poienile și pădurile erau luate cu asalt de petrecăreți, iar cei care nu voiau să muncească pentru masa festivă comandau la restaurant sau la terasă micul de 1 Mai.

Doar că în 2020 este altfel. Restricțiile de circulație ne țin în casă.

Și cum românul este născut să găsească soluție la orice, grătarele vor sfârâi mâine în familie: în curți și pe balcoane, în cazul celor care locuiesc la apartament.

Festivalul Micului cel Mare online. De aici puteți comanda bucate

Mai există însă o variantă: să-i comandați online de la Festivalul Micului cel Mare.

”Anul acesta sărbătorim 1 Mai muncitoresc cu tradiţionalii mici şi bere, dar în izolare! Încingem pentru voi grătarele, iar micii proaspăt rumeniţi şi suculenţi îi împachetăm şi vi-i trimitem încă aburinzi. Cu muştar şi bere rece! Tot ce trebuie să faceţi este să intraţi pe targulonline.ro şi din câteva click-uri să ne spuneţi care vă este pofta. În cadrul Festivalului Micului cel Mare găsiţi mici la grătar şi cartofi noi la disc sau dacă sunteţi în izolare cu toată familia ori pofta-i mare, puteţi alege un platou cu mici de vită, porc şi oaie. Pe lângă mici găsiţi coase de porc la cuptor cu sos barbeque sau cotlete de miel la grătar. Ca masa să fie bogată mai puteţi comanda sarmale, friptură, dar şi platouri reci tradiționale cu brânzeturi şi afumături”, anunță organzatorii. Cu coşul plin, nu vă rămâne decât să ne daţi click pe comandă, iar grataragiii promit că ajung rapid cu bunățile la destinaţie.  

Ce amenzi se dau de 1 Mai dacă ieșiți la iarbă verde

”Gratarul de 1 Mai îl facem acasă”. Este sfatul dat de polițiști, care anunță că cine va fi prins la iarbă verde, la mare sau în alte locuri va fi amendat.

”1 Mai este o zi marcată prin ieșiri la iarbă verde, grătare și petreceri. Anul acesta, toți trebuie să abordăm altfel această zi și să respectăm distanțarea socială și ordonanțele militare și să rămânem acasă, chiar dacă vremea se arată prietenosă. Parcurile sunt și vor rămâne închise, accesul este restricționat în Pădurea Băneasa, dar și în alte zone atractive pentru ieșirea la iarbă verde. Echipajele Brigăzii Rutiere, de ordine publică și Jandaremia canină și călare vor supaveghea toate aceste zone, unde tradițional se încing grătarele”, au transmis reprezentanți Poliției Capitalei.

Restaurantul ”La Cocoșatu”, din Capitală, renumit pentru micii savuroși, era luat cu asalt an de an
Restaurantul ”La Cocoșatu”, din Capitală, renumit pentru micii savuroși, era luat cu asalt an de an

Același discurs l-a avut și Bogdan Despescu, șeful Poliției  Române, care a atras atenția că cine nu va respecta legea va fi amendat, cu sume cuprinse între 2.000 și 20.000 de lei.

Ministerul de Interne suplimenetază de 1 Mai efectivele de polițiști

În plus, Ministerul de Interne va  suplimenta efectivele. Pe lângă cei 36.000 de oameni ai legii care sunt deja pe teren, efectivele vor fi suplimentate, mâine, cu încă 1.500 de persoane.

Vor fi 150 de grupe de intervenţie cu câte 10 membri care se vor asigura că nu vom pleca la munte, la mare sau să facem grătare.

Polițiștii, alături de militari și jandarmii călare păzesc deja Pădurea Băneasa
Polițiștii, alături de militari și jandarmii călare păzesc deja Pădurea Băneasa

Pe de altă parte, monitorizaţi vom fi şi din aer, unde vor survola aeronavele Inspectoratului General de Aviaţie. Filtrele de poliţie vor împânzi toată ţara şi mai ales drumurile spre munte şi mare.

Multe echipaje vor fi la intrarea pe Autostrada Soarelui, la intrarea pe vechiul drum spre mare, pe DN1, pe A3, București-Ploiești şi A1, București-Pitești. Lor li se alătură și Armata.

Nelu Tătaru: ”Aceste zile pot fi un moment cheie în lupta cu coronavirusul”

Trebuie să fim extrem de vigilenţi, spun şi oficialii din Sănătate, pentru că orice abatere ar putea să distrugă ce am reuşit să facem până acum: limitarea răspândirii comunitare.

Şi este cât se poate de simplu. Un om care stă în casa infectează, în medie, 1-2 persoane. Cel care iese, bolnav, în stradă, poate să infecteze 7-8, care la rândul lor pot infecta pe alţii.

”Trebuie să înțelegem că aceste zile pot fi un moment cheie în lupta cu epidemia de coronavirus. Încă nu suntem sus pe pantă, să aşteptăm un pic să vedem care este valoarea maximă, evoluația ca şi decese şi după să vedem dacă ne putem gândi şi la o vacanţă. Deocamdată, nu! În alte ţări, măsurile sunt şi mai dure. În Turcia, de pildă, de 1 Mai autorităţile au interzis circulaţia în condiţiile în care, de Ziua Muncii, se organizau manifestaţii de amploare”, a precizat ministrul Sănătății Nelu Tătaru.

Semnificația zilei de 1 Mai la nivel internațional

În anul 1889, Congresul Internaționalei Socialiste a decretat ziua de 1 Mai ca Ziua Internațională a Muncii, în memoria victimelor grevei generale din Chicago, ziua fiind comemorată prin manifestații muncitorești.

Cu timpul, 1 Mai a devenit sărbătoarea mișcărilor muncitorești în majoritatea țărilor lumii, diversele manifestări căpătând amploare pe măsură ce autoritățile au convenit cu sindicatele ca această zi să fie liberă.

1 Mai este Ziua Internațională a Muncii în aproape toată lumea. Există și excepții, de exemplu Australia, Elveția și Statele Unite, unde nu este o sărbătoare oficială.

În majoritatea țărilor vest europene, 1 Mai este zi liberă. În țările comuniste, ziua de 1 Mai a fost transformată într-o sărbătoare de stat însoțită de defilări propagandistice.

Pe vremea comunismului, ziua de 1 Mai începea cu defilări grandioase la care participau mii de persoane
Pe vremea comunismului, ziua de 1 Mai începea cu defilări grandioase la care participau mii de persoane

Regimurile comuniste încercau să ducă tradiția unei mișcării muncitorești internaționale, apărută sub egida celei de-a doua Internaționale.

În România, după evenimentele din decembrie 1989, timp de mai mulți ani, 1 Mai nu a mai fost sărbătorită prin festivități decât la inițiativa unor reprezentanți ai unor partide precum PSM și PRM.

Citește și: 

https://www.click.ro/news/national/1-mai-2020-programul-magazinelor-uite-cand-este-deschis-la-supermarket

https://www.click.ro/news/national/cat-ne-costa-picnicul-de-1-mai

https://www.click.ro/vedete/romanesti/horia-virlan-ne-dezvaluie-secretele-gratarului

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Regina Letizia și Regele Felipe Foto Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
pensie jpg
Vue du village de Tourrettes sur Loup depuis la route des Quenières JPG
netflix pixabay jpg
luxemburg istock jpg
jessica riggs calendar nud profimedia (1) jpg
georgescu iohannis foto EPA + FB jpg
1280px Podul de la Cernavodă distrus în 1916 jpg
poligon explozie jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net