Tot ce trebuie să știi despre programul „O casă, o familie”. Cât de greu e să obții un credit

Ultima actualizare:

    Programul Prima Casă, accesibil doar persoanelor cu venituri reduse Sursa foto: Click
Programul Prima Casă, accesibil doar persoanelor cu venituri reduse Sursa foto: Click

Dacă aveai de gând să-ți cumperi o locuință nouă prin „Prima Casă”, trebuie să știi că, din păcate, ai cam pierdut trenul, cum s-ar spune. Iar asta pentru că proiectul a devenit un program social și este posibil să nu te mai încadrezi în noile condiții. De un singur lucru mai are nevoie pentru a intra în vigoare: să treacă de Camera Deputaților. Iată tot ce trebuie să știi!

Programul „Prima Casă” a avut un succes răsunător, dar se pare că este momentul nu să dispară, ci să se transforme. Iată care sunt noile condiții și cine va putea benefia de locuințe mai ieftine. 

Se introduce un prag de venit

La data solicitării creditului garantat de stat, veniturile nete lunare ale persoanei care dorește să cumpere o locuință sau cele pe care le deține împreună cu soțul sau soția nu pot depăși valoarea de 4.500 de lei.

Pentru familiile cu unul sau mai mulți copii, veniturile nete lunare ale familiei nu pot depăși valoarea de 7.000 lei.

Cu alte cuvinte, nu mai poți lua credit subvenționat de stat dacă ai venituri peste 4.500 de lei – în cazul persoanelor sau familiilor fără copii – și peste 7.000 de lei în cazul familiilor cu copii.

Un alt aspect pe care trebuie să-l cunoști: avansul rămâne, în continuare, de 5% din prețul de achiziție al locuinței, iar valoarea maximă a acesteia nu poate depăși 70.000 euro, echivalent în lei la cursul BNR valabil la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare. Valoarea finanțării garantate de stat este de 66.500 euro, echivalent în lei.

Dobânzi mai mici pentru familiile cu copii

Familiile care au copii sunt mai avantajate de noile condiții față de familiile fără copii sau față de persoanele singure sau necăsătorite. Astfel, dacă ai un copil rata dobânzii creditului se reduce cu 0,5%. Dacă ai doi sau mai mulți copii, rata dobânzii se reduce cu 1%.

Creditul poate fi refinanțat.

Programul „Prima casă”, redenumit „O familie, o casă” și modificat substantial, a fost adoptat, miercuri, de Senat, cu 72 de voturi pentru și 10 abțineri. Camera deputaților este for decizional. Inițiatorul noului proiect este ministrul Finanțelor, Eugen Teodorovici.

Citește și: 

Scad ratele bancare. De când se aplică noile reguli

Noi reguli la plata cu cardul, din 14 septembrie

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard și Alejandra Gere, GettyImages (2) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
image png
Warren Buffett FOTO Profimedia jpg
turcia jpg
casa jpg
trafic inchis A1 vant jpg
pietrele vii din Romania  jpg
Starship shutterstock jpg
centrala jpeg
image
actualitate.net
image
actualitate.net