Tradiţii pentru spor şi sănătate de Sf. Ierarh Nicolae, Arhiepiscopul Mirelor Lichiei

Ultima actualizare:

    Sfântul Nicolae a început să fie venerat cu mai multă credinţă abia după două secole de la mutarea sa la cele veşnice.
Sfântul Nicolae a început să fie venerat cu mai multă credinţă abia după două secole de la mutarea sa la cele veşnice.

Creştinii din întreaga lume îl prăznuiesc la 6 decembrie pe Sfântul Ierarh Nicolae, unul dintre cei mai populari sfinţi ai creştinismului, în amintirea căruia, de-a lungul secolelor, creştinii din lumea întreagă au înălţat mii de biserici, care poartă hramul Sfântului Ierarh.

Data de prăznuire a Sfântului Nicolae a fost rânduită spre cinstire în ziua de 6 decembrie, în urma unei previziuni pe care a avut-o împăratul Constantin cel Mare: Sfântul Nicolae i-a apărut acestuia în vis, cerându-i să ierte trei tineri, condamnaţi pe nedrept la moarte, care urmau să fie executaţi a doua zi.

Chiar dacă a fost iubit din timpul vieţii, Ierarhul din Mira Lichiei s-a bucurat de o mai mare cinstire începând din secolul al VI-lea, la mai bine de 200 de ani de la trecerea sa la viaţa veşnică. Atunci, numele său a fost menţionat într-un martirologiu roman. În acelaşi secol, un alt ierarh cu acelaşi nume, episcopul Nicolae din Pinara, a înălţat o biserică pe care a închinat-o Sfântului Nicolae din Mira Lichiei.

Cu excepţia Maicii Domnului, chipul Sfântului Nicolae a fost ilustrat în sute de mii de albume şi de icoane, mai mult decât al oricărui sfânt. Venerat ca patron spiritual în mai multe ţări (Olanda, Rusia, Grecia, Sicilia), în numeroase oraşe din Germania, Austria, Elveţia, Italia, Belgia şi din Franţa (Lorraine), Sfântului Nicolae îi sunt atribuite numeroase fapte bune şi mai bine de 21 de miracole. În ajunul marilor sărbători, sfinţii părinţi spun că cerul se deschide pentru câteva clipe şi credincioşii au prilejul să-l vadă pe Sfântul Nicolae stând la Masa Împărătească în dreapta lui Dumnezeu. Apărător al credinţei în Iisus, protector al comercianţilor, ocrotitor al celor care sunt pedepsiţi pe nedrept, al călătorilor, al fetelor nemăritate şi, mai ales, al copiilor şi şcolarilor, Sfântul Nicolae (al cărui nume se traduce „biruitor de popor") este unul din cei mai îndrăgiţi sfinţi din lumea creştină, considerat mesagerul surprizelor plăcute aduse copiilor şi celor care-i cer ajutorul.

Istoricul sărbătorii

Moş Nicolae a existat cu adevărat. El s-a născut în jurul anilor 280, în localitatea Patara Lichiei ( pe teritoriul Turciei de astăzi) şi a trecut la viaţa veşnică în jurul anului 345, în localitatea Mira (astăzi Kocademre, din Turcia). Nicolae a fost unicul fiu al unei familii înstărite, cu convingeri religioase. Părinţii săi, tatăl Teofan şi mama Nona, l-au trimis să studieze la cele mai importante instituţii de învăţământ din acelor timpuri. Totodată, unchiul său, episcopul Mirei, care purta acelaşi nume, Nicolae, l-a ajutat să urce treptele preoţiei. După moartea părinţilor, Nicolae şi-a împărţit averea săracilor, iar după trecerea la cele veşnice a unchiului său, arhiepiscop de Mira din ţinutul Lichiei, tânărul Nicolae a fost numit în locul acestuia, printr-o minune. Arhiereii din ţinutul Lichiei s-au rugat la Dumnezeu să-i ajute şi să-l găsească pe cel mai vrednic ierarh pentru această demnitate. Unul dintre episcopi a avut un vis premonitoriu: un bărbat, care purta o aureolă de sfânt, a spus că va fi ales arhiereu acela care va intra primul în biserică, a doua zi. Un episcop a urmărit cine a venit primul în biserică în acea zi, iar Nicolae a fost alesul.

Cu preţul unei pedepse aspre, Nicolae a cinstit creştinătatea şi a propovăduit dreapta credinţă, opunându-se dorinţei împăratului roman Diocleţian. Pentru curajul său a fost întemniţat împreună cu alţi creştini şi Nicolae nu a văzut lumina zilei ani de-a rândul; odată cu urcarea pe tron a împăratului Constantin cel Mare, toţi creştinii au fost eliberaţi din închisori.

După eliberarea din temniţă, cu aceeaşi tărie, Sfântul Nicolae a pledat pentru dreapta credinţă, a combătut erezia lui Arie la primul Sinod, convocat de împăratul Constantin cel Mare la data de 20 mai în anul 325 d.H, în localitatea Niceea. Ereticul Arie susţinea că Iisus este numai un om înzestrat cu puteri supranaturale şi nu este fiul lui Dumnezeu. De teamă că ereticul poate fi luat în serios, Nicolae şi-a încheiat propria pledoarie cu un gest aspru, pălmuindu-l pe Arie. Se spune că, de atunci, a apărut obiceiul ca toţi copiii neascultători să primească în ghetuţe un beţişor, care să-i cuminţească.

Prin tot ce a împlinit în viaţa sa cu vorba şi cu fapta, Sfântul Ierarh Nicolae a fost un „îndretător al credinţei", ajutor grabnic al celor nevoiaşi, adăpost al celor aflaţi în primejdie şi izbăvitor al celor nedreptăţiţi.

Spre sfârşitul vieţii, Sfântul Nicolae s-a retras în Mănăstirea Sionului pe care a ctitorit-o. Acolo a fost înmormântat la 6 decembrie în anul 352.

Din anul 1087, moaştele Sfântului Nicolae se află în Biserica San Nicola din localitatea Bari, în Sudul Italiei, mutate din cetatea Mira pentru a nu fi profanate de musulmani.

De atunci, pelerinii şi bolnavii din lumea creştină vin să se închine la cinstitele moaşte şi să ceară ajutorul Sfântului Nicolae pentru sănătate şi împliniri în căminele lor.

Minunile pe care Sfântul le săvârşeşte şi în zilele noastre au o singură explicaţie: ele sunt o continuare a minunilor săvârşite de Ierarh în timpul vieţii lui pământeşti şi sunt un răspuns pe care-l dă Dumnezeu la iubirea cea mare a Sfântului, faţă de El, spun sfinţii părinţi.

„Sfântul Nicolae este unul dintre cei mai iubiţi sfinţi ai Bisericii Creştine, fiind atât de puternic în credinţă, încât o cântare de laudă zice că apostolii şi îngerii se minunează de credinţa lui. Sfântul Nicolae este numit şi preluat în Biserica Creştină ca modelul iubirii lucrătoare şi chipul blândeţilor cald folositoare al celor necăjiţi şi întristaţi; el este mângâierea celor ce plâng şi părintele săracilor, al orfanilor şi al văduvelor", ne spune părintele Valentin Fotescu, Doctor în Teologie, preot la Biserica Sfânta Vineri Nouă din Bucureşti (B-dul Nicolae Titulescu).

Mormântul original al Sfântului Nicolae de la biserica din Myra (Turcia de astăzi).

Sfântul Nicolae a început să fie venerat cu mai multă credinţă abia după două secole de la mutarea sa la cele veşnice.
Sfântul Nicolae a început să fie venerat cu mai multă credinţă abia după două secole de la mutarea sa la cele veşnice.

Tradiţii pentru spor şi sănătate

În tradiţia populară, Sf. Nicolae este protectorul comercianţilor, călătorilor, marinarilor, fetelor nemăritate şi sărace, mireselor şi, mai ales, al copiilor şi şcolarilor.

În tradiţia populară românească, Moş Nicolae este înfăţişat călare pe un cal alb, purtând o barbă albă, bogată, iar când o scutură, peste pământ cad fulgi de nea. Atunci, în popor, se spune :" Iată, a întinerit moş Nicolae".

Zăpada adusă de moş Nicolae aduce rod bogat în grădini şi pe ogoare. De aceea, este bine să aducem în casă un bulgăre din zăpada dăruită de Moş Nicolae şi să fie pus într-un vas. După ce bulgărele se topeşte, apa rezultată se pune în glastrele cu flori, pentru ca familia să petreacă iarna cu bine.

Din timpul vieţii, Sfântul Nicolae a fost binecuvântat de Dumnezeu cu harul minunilor. Pentru că Sfântul a făcut unele miracole pe mare, salvând de la înec mulţi corăbieri, Sfântul Ierarh este considerat protectorul corăbierilor. Foarte cunoscut este episodul salvării unui corăbier, care se îndrepta spre locurile sfinte. În timpul unei furtuni, acesta a cerut ajutorul Sfântului Nicolae să-l apere de la înec, şi a scăpat cu viaţă.

În ziua praznicului, este bine să dăruim sărbătoriţilor din familie un cadou inedit: o floare (pentru a avea parte de împliniri), dulciuri ( care să-i apere de dezamăgiri şi viaţa să le fie dulce) şi o lumânare decorativă ( o făclie care să le lumineze mereu drumul).

Cei care călătoresc cu diferite mijloace de transport trebuie să poarte în timpul călătoriei o iconiţă, care să-l înfăţişeze pe Sfântul Nicolae. Astfel, spune tradiţia, călătoria este cu folos. .

În ţara noastră, din secolul al XIX-lea, la Biserica Sfântul Gheorghe Nou credincioşii vin să se roage la moaştele Sfântului. În racla adăpostită în sfântul lăcaş, există mâna dreaptă a Sfântului Ierarh; şi aici el continuă şirul minunilor.

Numeroase biserici din ţară şi mai ales din Transilvania, poartă hramul Sfântului Nicolae. Bolnavii îşi găsesc alinare rugându-se în astfel de biserici cu hramul Sfântului.

Sărbătoarea este asociată cu darurile pe care le oferim copiilor, dar şi celor dragi-rude şi prieteni. Figurinele de turtă dulce ( inimioară, cloşcă, măr sau rândunică), preparate cu multă miere, cu nuci şi cu scorţişoară sunt dulciuri delicioase şi simboluri de longevitate.

Icoana Sfântului Ierarh, sfinţită la o biserică cu hramul Sfântului Nicolae, dăruită persoanelor cu probleme de sănătate sau care se confruntă cu mari necazuri, face minuni în scurt timp, spun preoţii vizionari.

În ziua Sf. Nicolae se dăruiesc celor dragi: dulciuri, fructe ( mere, struguri, nuci), cărţi educative, lumânări colorate, o pungă cu grîu sau cu orez, simboluri ale sporului în gospodărie, flori şi mai ales busuioc.

Nu trebuie să oferiţi celor dragi obiecte ascuţite-truse şi obiecte de culoare neagră: fulare, mărgele sau cravate.

De secole, copiii cuminţi şi harnici primesc fructe, covrigi şi colăcei cu miere, aşa cum oferea copiilor episcopul Nicolae în timpul vieţii lui pământene.

Dacă cineva v-a supărat, este bine să începeţi un ritual cu novene, cu ajutorul duhovnicului.

Darurile pe care le oferiţi, să le înfăşuraţi în săculeţe de culoare albă sau aurie, apoi să le puneţi în cizmuliţe sau în pantofi. Tradiţia spune că acest ambalajele de culoare albă şi aurie sunt simbolul armoniei şi, în noaptea Sfântului, au putere magică.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Regina Letizia și Regele Felipe Foto Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
cumparaturi supermarket alimente  shopping (2) jpeg
junjun1 jpeg
michael jackson jpg
restaurant foto unsplash jpg
dulciuri jpg
Blocuri Bucuresti FOTO Shutterstock jpg
somn pexels jpg
autostrada 5 jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net