Tradiţii pentru spor şi sănătate la praznicul Cuviosului Dimitrie cel Nou, ocrotitorul Bucureştiului
Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, ocrotitorul Bucureştiului, ale cărui moaşte se păstrează în Catedrala Patriarhală, sărbătorit de creştinii ortodocşi la 27 octombrie, este unul dintre reprezentanţii de seamă ai vieţii creştine.
Sfântul Dimitrie a fost proclamat ocrotitor al Bucureştiului din anul 1792 sub păstorirea mitropolitului Filaret al II-lea.
Pentru că Sfântul Dimitrie cel Nou a săvârşit numeroase minuni, fiind venerat de credincioşi, patriarhul Justinian Marina a propus Sfântului Sinod generalizarea cultului său în Biserica Ortodoxă Română. Sfântul Dimitrie cel Nou a fost canonizat în anul 1955, fiind orânduit cu zi de prăznuire la data de 27 octombrie.
Istoricul sărbătorii
S-a născut în satul Basarabov, din Sudul Dunării, aproape de cetatea Rusciuc, pe malul râului Lom, într-o familie de ţărani săraci. Educaţia creştină primită de la părinţi şi învăţăturile creştine adunate de la slujbele duminicale, frecventate în satul natal i-au influenţat destinul: era evlavios, blând şi milostiv cu semenii săi. A fost păstor şi îngrijea vitele ţăranilor bogaţi din localitatea Basarabi. Modestele venituri primite pentru munca sa le împărţea cu săracii. Influenţat de viaţa călugărilor din mânăstirile învecinate satului Basarabi,el a părăsit satul şi s-a călugărit. La scurt timp, s-a izolat de fraţii călugări şi a trăit ca un sihastru într-o peşteră, pe valea râului Lom. Nici un document religios nu menţionează câţi ani s-a nevoit în acea peşteră în rugăciuni, în post şi în priveghere.
Pentru viaţa sa ascetică, Dumnezeu l-a învrednicit a fi înaintevăzător şi făcător de minuni. Înainte de a muri, el a avut o viziune şi s-a aşezat între două lespezi de piatră, ca într-un sicriu, încredinţându-şi sufletul lui Dumnezeu. Multă vreme, trupul său a fost acoperit de apele râului Lom.
Tradiţia spune că o copilă, care pătimea de duh necurat, a avut o revelaţie. În vis, i s-a arătat Cuviosul Dimitrie Basarabov , care i-a promis că o va tămădui de boală, dacă părinţii ei îi vor scoate trupul din apă. Un grup de credincioşi însoţiţi de preoţi au mers pe malul râului, în locul văzut de copilă în vis. Deseori, localnicii au văzut că, în locul unde a fost găsit trupul neputrezit al Cuviosului, strălucea o lumină, dar sătenii credeau că acolo există o comoară. Moaştele Sfântului au fost depuse cu mare fast în biserica satului din Basarabi şi au rămas aici, spre închinare, până în anul 1774. Sinaxarul ne spune că între anii 1769 şi 1774 , generalul rus Petre Salticov a trecut Dunărea şi a pornit război împotriva Rusciucului. Când a trecut prin satul Basarabi, auzind de prezenţa moaştelor, le-a luat şi intenţiona să le ducă în Rusia. La insistenţele negustorului de origine macedoromână, Hagi Dimitrie, şi ale mitropolitului Grigorie al II-lea al Ţării Româneşti, generalul le-a dăruit poporului român.
De atunci, Cuviosul Dimitrie Basarabovul s-a numit Dimitrie cel Nou.
În februarie 1915, în timpul primului război mondial, pe la ora două noaptea, bulgarii au spart uşa Catedralei Patriarhale şi au luat racla cu moaştele Cuviosului. O ceaţă densă se aşternuse peste Bucureşti, iar fugarii au rătăcit drumul şi n-au reuşit să iasă din Bucureşti. Au fost anunţate autorităţile, care au relatat furtul generalului neamţ Zack. Acesta a intervenit şi a oprit convoiul bulgarilor . Moaştele au fost recuperate şi, în ziua următoare, au fost depuse din nou în Catedrala Patriarhală.
Minunile Cuviosului au fost înscrise în cărţile religioase de-a lungul vremii. În anul 1815, racla cu moaşte a fost scoasă în procesiune pe străzile Bucureştiului, în vremea domnitorului Caragea, care dorea să oprească epidemia de ciumă, răspândită în ţară. Crezând în puterea moaştelor, în anul 1831 generalul Paul Kiseleff a solicitat ca moaştele Cuviosului să fie scoase din nou în procesiune prin oraş, pentru a opri epidemia de holeră ce făcea ravagii în ţară.
Cuviosul a fost de mare ajutor românilor şi în timpul secetei din anul 1827, în timpul domnitorului Grigore Ghica, când s-a organizat o procesiune prin care Sfântul să aducă ploaia.
Tradiţii pentru spor şi sănătate
În tradiţia populară , cu timpul, românii au continuat datinile practicate la sărbătoarea Sfântului Mare Mucenic Dimitrie Izvorâtorul de Mir şi la praznicul Cuviosului Dimitrie Basarabovul, sub genericul Sânmedru, sărbătoare care ţine trei zile.
Sânmedru este un bătrân plăcut lui Dumnezeu este şi patronul caselor care le protejează de pagubă, de furtuni şi de furia animalelor sălbatice. Icoana Cuviosului Dimitrie cel Nou este aşezată la masa sărbătorească, chiar dacă în familie nu este nici un Dumitru pentru a se păstra armonia, sănătatea şi sporul în acea casă.
În ziua de prăznuirea Cuviosului, a doua zi a sărbătorii de Sânmedru , tinerii continuă să aprindă focul lui Sânmedru în curtea godpodăriei şi-l întreţin cu vreascuri şi cu cetină de brad. Focul arde pe parcursul nopţii, iar cei care-l veghează îl roagă pe bunicul sau pe cel mai vârstnic din comunitatea respectivă să povestească ce ştie despre minunile săvârşite de cei doi sfinţi Dimitrie.
Practicile de venerare a morţilor se continuă în această zi. Credincioşii se duc la cimitir cu ofrande sfinţite în ziua Sfântului Dimitrie Izvorâtorul de Mir şi le împart lângă mormântul celor decedaţi în famillia respectivă. În acelaţi timp, se aprind câte zece lumânări, iar mormintele sunt împodobite cu flori de toamnă.
Dacă nu s-au încheiat vechile înţelegeri între stăpânii oilor şi ciobani în ziua de 26 socotelile, ziua soroacelor, acest lucru se poate finaliza acum.
Cine are un mare necaz, să se roage şi să-l spună Cuviosului Dimitrie. Dumnezeu ne trimite darurile sale şi împlineşte rugile noastre prin intermediul Cuviosului.
Acum ofrandele precum mere, nuci, miere, fructe se dăruiesc bătrânilor singuri, neajutoraţi, mai ales celor din azile, care în tradiţia populară sunt ca şi „pustnici".
