Tragedie în Bistriţa-Năsăud. Un copil de un an, călcat cu tractorul de un vecin
Singurul copil al unei familii din Bistriţa-Năsăud, de un an şi 3 luni, a fost călcat cu tractorul de un vecin. Bărbatul susţine că nu a observat că băieţelul se afla în spate şi l-a lovit, informează România TV. Micuţul a murit în ambulanţă, în drum spre spital.
Băieţelul fusese lăsat de părinţi în grija bunicii, în localitatea Ruştior. Copilul se juca liniştit în curte. Vecinul, care împarte aceeaşi curte, s-a urcat în tractor, nu l-a observat pe cel mic şi a dat peste el.
"Copilul era în curte şi când am călcat ambreiajul să mă duc cu tractorul în faţă... Când m-am dat jos am văzut femeia că venea. Oricum roţile au ajuns la el. Roţile de la remorcă au ajuns la copil şi l-au prins şi l-au strâns", a spus bărbatul.
În stare de inconştienţă, copilul a fost luat de un localnic şi dus la spital. Pe drum, s-au întâlnit cu ambulanţa, dar şi cu părinţii care se aflau în stare de şoc.
"Nu am ajuns la locul solicitării, deoarece copilul a fost adus de aparţinători. Din păcate, în stop cardio-respirator. Am efectuat manevre de resuscitare, dar fără succes terapeutic, am fost obligaţi să declarăm decesul", a declarat medicul de pe ambulanţă.
Vecini au rămas şi ei şocaţi de cumplita întâmplare.
Poliţiştii au început o anchetă, iar pe numele vecinului s-a deschis dosar penal pentru ucidere din culpă.