TRAGEDIE Un cunoscut profesor din Tulcea şi-a pus capăt zilelor

Ultima actualizare:

Valeriu Alexandru Diaconescu Armăşescu a fost profesor de Geografie la Colegiul Dobrogean „Spiru Haret” din municipiul Tulcea.

Azi dimineaţă, în jurul orei 10.20, vecinii au auzit o buşitură puternică, iar când s-au uitat pe fereastră au zărit trupul profesorului pe caldarâm.

La faţa locului au ajuns medicii de la Ambulanţă, care l-au transportat la spitalul judeţean. Bărbatul a murit în jurul prânzului, la spitalul din Tulcea.

Cei care l-au cunoscut spun că în ultima perioadă avea stări depresive, pe fondul unei boli de care suferea. „A suferit o depresie, trecuse prin ceva probleme de sănătate, dar scăpase. Nu era nimic grav, însă era deprimat, pe fond nervos. Nici nu a mai profesat în ultimele două luni, a stat în concediu medical. Ce sa mai spunem, Dumnezeu să-l ierte, păcat de acest om“, a declarat Petre Guţescu, directorul liceului, citat de adevarul.ro.

Profesorul ar fi suferit de hipertiroidism, însă nu boala l-a învins, ci depresia.

Elevii profesorului Diaconescu sunt şocaţi de eveniment: „Era un profesor extraordinar!“

Foştii elevi ai profesorului au numai cuvinte de laudă. „Era un profesor extraordinar, care ne făcea să venim de plăcere la şcoală. Ne-a învăţat partea frumoasă a Geografiei şi a reuşit să ne determine să venim la orele dumnealui de plăcere, nu de obligaţie“, povesteşte o fostă elevă.

Un alt elev spune că Valeriu Diaconescu nu se limita să predea doar la materia din programă, ci o făcea cu har. „Această disciplină a devenit, în sfârşit, uşor de învăţat, chiar dacă la început părea mult prea complexă şi detaliată. Domnul Diaconescu reuşea să aducă Geografia aproape de noi“, spune un elev, scrie adevarul.ro.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
Nicușor Dan a semnat demisia... www.stirilekanald.ro
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
suc merisoare vecteezy jpg
incendiu soveja foto 1 jpeg
un roman curata parcuri si spatii publice in bulgaria foto captura video instagram fixer dad  png
tiramisu1 jpeg
carusel sppania x jpg
astrolob bbc jpg
elvetia shutterstock jpg
WhatsApp Image 2026 04 26 at 15 25 04 (1) jpg
image
image