Tragedie uriașă în Tulcea. Polițist de doar 20 de ani, găsit împușcat mortal pe un câmp

Un caz cutremurător a zguduit comunitatea din Tulcea, după moartea unui polițist în vârstă de numai 20 de ani. Tânărul agent a fost găsit fără viață pe un teren din municipiu, chiar în timpul programului de lucru, iar primele informații indică o posibilă sinucidere. Anchetatorii încearcă acum să afle ce s-a întâmplat și ce l-ar fi putut împinge la un asemenea gest extrem.

Sfârșit tragic pentru un polițist de 20 de ani / foto: arhiva Click!
Sfârșit tragic pentru un polițist de 20 de ani / foto: arhiva Click!

Sfârșit dramatic pentru un tânăr agent de poliție din Tulcea, găsit fără viață luni după-amiază pe un teren din municipiu. Polițistul avea doar 20 de ani și se afla în timpul serviciului în momentul producerii tragediei.

Anchetatorii iau în calcul varianta sinuciderii

Alarma a fost dată în jurul orei 16:55, când polițiștii din cadrul Inspectoratul de Poliție Județean Tulcea au fost sesizați cu privire la prezența unui cadavru pe un teren din municipiu. La fața locului, oamenii legii au descoperit că victima era chiar un coleg de-al lor.

Din primele verificări, tânărul era agent de poliție încadrat la Biroul de Investigații Criminale din cadrul IPJ Tulcea. Acesta se afla în timpul serviciului, însă purta haine civile.

Primele informații arată că polițistul s-ar fi împușcat, iar anchetatorii iau în calcul varianta sinuciderii. Până în acest moment, nu au fost găsite indicii care să arate implicarea unei alte persoane sau comiterea unei infracțiuni.

Deocamdată, nu se cunosc motivele care l-ar fi împins pe tânăr la gestul extrem. Cercetările continuă pentru a fi stabilite toate circumstanțele în care s-a produs tragedia. Ancheta se desfășoară sub coordonarea unității de parchet competente.

Din primele verificări, este vorba de un bărbat de 20 de ani, poliţist din cadrul I.P.J. Tulcea, care s-ar fi împuşcat mortal, fără a exista indicii cu privire la săvârşirea unei fapte penale. La faţa locului s-au deplasat echipe operative, fiind efectuate cercetări pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs tragicul eveniment”, a transmis IPJ Tulcea.

Moartea tânărului polițist a șocat întreaga comunitate, iar ancheta va trebui să lămurească toate detaliile acestei tragedii.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
oțet de mere  foto   Shutterstock jpg
loto istock jpg
lucrări statiuni sud litoral foto primaria mangalia
mancare bebelusi pixabay jpg
toto dumitrescu jpg
manastirea pantocrator jpg
plaja rosie santorini getty jpg
piata victoriei ilie bolojan protv 3 jpg
image
image