Traian Băsescu s-a vaccinat împotriva COVID-19 la Spitalul „Carol Davila”

Ultima actualizare:

    Fostul președinte Traian Băsescu s-a vaccinat împotriva coronavirusuluiFoto: Facebook
Fostul președinte Traian Băsescu s-a vaccinat împotriva coronavirusuluiFoto: Facebook

Spitalul Universitar de Urgenţă Militar „Dr. Carol Davila” a anunţat că fostul preşedinte Traian Băsescu s-a vaccinat împotriva COVID-19. Tot sâmbătă, s-a imunizat, la aceeaşi unitate medicală şi premierul Florin Cîţu, iar vineri a făcut vaccinul şi şeful statului Klaus Iohannis.

„În conformitate cu prevederile Legii nr. 38/2018 pentru acordarea de servicii medicale unor categorii de persoane şi pentru completarea art. 2 din Legea nr. 406/2001 privind acordarea unor drepturi persoanelor care au avut calitatea de şef al statului român, domnul Traian Băsescu, Preşedintele României, în perioada 2004 şi 2014, s-a imunizat împotriva COVID-19, în cursul acestei zile, la Centrul de vaccinare al Spitalului Universitar de Urgenţă Militar Central «Dr. Carol Davila»”, arată spitalul, prin intermediul unui mesaj publicat sâmbătă, 16 ianuarie, pe pagina de Facebook.

Și prim-ministrul Florin Cîţu s-a vaccinat anti-COVID sâmbătă, la Spitalul Universitar de Urgenţă Militar „Dr. Carol Davila”, unde cu o zi în urmă s-a vaccinat şi preşedintele Klaus Iohannis. Prim-ministrul a venit la centrul de vaccinare îmbrăcat cu un tricou inscripţionat cu mesajul „Împreună învingem pandemia”. 



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
buscat png
astronauti Artemis II captură video Guardian jpg
coiful de la Cotofenesti @Muzeul Drents  jpg
bauturi, foto shutterstock jpg
caine beagle foto pexels png
fereastra getty1 jpeg
disappointed handsome blonde man puts hands face isolated pink wall jpg
e9ccfa64 ce51 45a0 bad4 21bab32ea85f jpg
image
image