Trei băieţi cu vârste între 14 şi 17 ani, reţinuţi pentru viol. Victima, un copil de 11 ani, a fost și filmat

Ultima actualizare:

    foto: arhiva Click!
foto: arhiva Click!

Trei băieţi cu vârste între 14 şi 17 ani dintr-o localitate din Dâmboviţa au fost reţinuţi sâmbătă sub acuzaţiile de pornografie infantilă, viol şi complicitate la viol, victimă fiind un alt băiețel de 11 ani.

„La data de 09.01.2021, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Dâmboviţa au dispus reţinerea pe o perioadă de 24 de ore a unui număr de 3 inculpaţi, pentru săvârşirea infracţiunilor de pornografie infantilă, viol şi complicitate la viol. 

Băieții au forțat minorul de 11 ani să întrețină relații sexuale cu ei și l-au filmat

În cauză s-a reţinut faptul că, la data de 02.01.2021, doi dintre inculpaţi, prin exercitarea de acte de violenţă fizică asupra unei persoane vătămate minore, au forţat-o să întreţină raporturi sexuale cu aceştia, în timp ce al treilea inculpat a produs un material video reprezentând actul sexual, pe care ulterior l-a distribuit prin intermediul unei aplicaţii telefonice”, transmite DIICOT.

Conform Poliţiei, din cercetări a reieşit faptul că, în seara de 2 ianuarie, în intervalul orar 21:30-22:30, victima, în vârstă de 11 ani, a fost luată cu forţa la domiciliul unuia dintre agresori, unde, împreună cu alţi doi tineri, ar fi determinat-o să întreţină raporturi sexuale orale.

„Actul sexual ar fi fost înregistrat video, cu un telefon mobil şi distribuit mai multor persoane prin intermediul unei aplicaţii de comunicare”, precizează Poliţia, agresorii având vârste între 14 şi 17 ani, potrivit news.ro.

Procurorii DIICOT – Biroul Teritorial Dâmboviţa împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul SCCO Dâmboviţa au făcut sâmbătă o percheziţie domiciliară în urma căreia au fost ridicate mai multe obiecte cu valoare probatorie.În cursul zilei, cei trei inculpaţi urmează să fie prezentaţi Tribunalului Dâmboviţa cu propunere de arestare preventivă, pentru o perioadă de 30 de zile.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințesa Fazile a Egiptului colaj jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
teren agricol
donald trump kamala harris AFP jpg
algarve depositphotos jpg
iluzie jpg
femeie 102 ani jpeg
Amenda rutieră cu tableta la Sibiu Foto Dan Claudiu Buzdugan
stat bloc romania jpg
harta glob pexels jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net