Trei colegi de clasă din Târgovişte, admişi simultan la Oxford

Ultima actualizare:

    Cei trei colegi se vor întâlni pe holurile de la Oxford
Cei trei colegi se vor întâlni pe holurile de la Oxford

Succes remarcabil al elevilor de la Colegiul Naţional „Ienăchiţă Văcărescu“ din Târgovişte. Din aceeaşi clasă a XII-a, trei elevi au fost acceptaţi la prestigioasa universitate Oxford, iar alţi şase au fost admişi la alte şase universităţi prestigioase tot din Marea Britanie.

Este o premieră pentru liceul din Târgovişte, dar şi pentru România.“Oxford pentru mine înseamnă şansa de a avea o educaţie la nivel universitar foarte bună, de a lucra cu oameni pasionaţi de informatică şi foarte buni în acest domeniu, care mă vor ajuta şi pe mine să devin profesionistă în acest domeniu” a declarat mândră pentru adevărul.ro, Marilena Beșcucă, olimpică la informatică.

Claudiu Săvulescu este olimpic de ani de zile la chimie. “Mă văd rămânând în străinătate. Cred că acolo efortul meu ar fi mai bine recompensat”, spune tranșant Claudiu. “Este singurul copil de talia asta pe care l-am avut în cariera mea”, ne-a spus prof. Georgiana Leontescu.

Emanuel Dumitru i-a impresionat pe profesorii englezi cu cunoştinţele sale despre inginerie.“A fost greu drumul până aici. A fost nevoie de multă muncă şi determinare. Mi-am utilizat timpul cât mai bine posibil”, crede Emanuel, care ar prefera și el să rămână în străinătate să muncească pentru o firmă din industria automobilelor sau aerospaţială.

Citește întreaga poveste adevarul.ro!



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
desemnare premier eugen tomac cotroceni nicusor dan FOTO: Inquam Photos/George Călin 6316 jpg
serious professional businessman talking phone with customer holding papers hand jpg
portofel gol jpg
toaleta publica roz facebook jpg
close up hands holding wallet coins (5) jpg
Nicușor Dan, Eugen Tomac. FOTO Mediafax Foto
Joan Prince Crandall captura video jpg
Justin Walley  Victoria  profimedia jpg
image
image