Trenuri de vis pe şinele din România

Trenuri de vis pe şinele din România

Ultima actualizare:

    Tarifele la un asemenea tren sunt similare cu cele practicate de CFR Călători
Tarifele la un asemenea tren sunt similare cu cele practicate de CFR Călători

Apariţie năucitoare pe calea ferată! Compania feroviară privată Astra Transcarpatic a introdus, de sâmbătă, o nouă rută: Timişoara – Arad – Oradea – Satu Mare – Baia Mare.

Călătorii vor urca într-un automotor modern, primul dintre cele 15 cumpărate din Danemarca, în urma unei investiţii de 20 de milioane de euro. Celelalte trenuri vor intra pe rând în exploatare, până în aprilie 2019, când se vor deschide şi alte rute. Garniturile sunt compuse din două vagoane articulate, care pot transporta 113 pasageri. 

Trenurile pot circula cu până la 200 de kilometri pe oră. În România, din cauza infrastructurii proaste, aceste trenuri nu vor putea depăşi însă 120 de kilometri pe oră, scrie adevarul.ro. Garniturile au zonă business şi economic, sunt dotate cu sisteme electronice de informare, au aer condiţionat, sisteme audio-video şi Wi-Fi. Vagonul de dormit e dotat cu cabine de duş.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
Știrea momentului în România www.stirilekanald.ro
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
orase din romania png
restaurant pixabay jpg
Autobuze STB FOTO PMB jpg
vremea octombrie 2023 1280x720 jpg
woman working with finances table laptop smartphone money notepad clock jpg
perne pexels jpg
mic dejun jpg
vlad pascu 4cf74d81 jpg
image
image