Trupul comisarului-şef dispărut în Siret, găsit plutind pe apă la zece kilometri distanţă
Trupul comisarului-șef Tomiță Lazăr, șeful Serviciului pentru Acțiuni Speciale din IPJ Vrancea, a fost găsit în sfârșit. Potrivit corespondentului Mediafax, cadavrul a fost descoperit joi, la circa zece kilometri de locul în care bărbatul a fost luat de ape. Corpul a fost observat plutind pe apă de către un localnic care l-a tras înspre mal, fiind scos din apă la sosirea Poliţiei
Potrivit purtătorului de cuvânt de la IPJ Vrancea, Bogdan Toader, cadavrul a fost găsit la balastiera de la Vadu Roșca, la zece kilometri de la locul unde comisarul şef a fost luat de ape, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Un angajat al balastierei a sunat la Serviciul de urgenţă 112, după ce a văzut trupul neînsuflețit plutind pe apă. Bărbatul a tras trupul mai aproape de mal, fiind scos din apă de către polițiști și pompieri în momentul în care la fața locului au ajuns angajații IPJ, care au declanşat și cercetările la fața locului.
"În jurul orei 5.30, când să treacă colegul meu cu barca peste Siret ca să mă ia, că eu sunt de la Ivești și fac naveta peste Siret, l-a văzut plutind pe apă. Trupul se ducea la vale. S-a dus cu barca după el, l-a legat cu o sârmă și l-a tras către mal, că dacă îl lăsa îl pierdea de tot. L-am adus pe mal, am sunat la 112 și apoi au venit autoritățile", a declarat, joi, paznicul de la balastiera Vadu Roșca.
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Vrancea, Cristina Duță, a declarat corespondentului MEDIAFAX că imediat după primirea apelului la 112 prin care se anunţa că unul dintre muncitorii de la balastiera din dreptul localităţii Vadu-Roşca a văzut în Siret trupul neînsufleţit al unui bărbat un echipaj ISU aflat în zonă pentru monitorizarea cursului de apă a ajuns la locul indicat.
"A fost identificat trupul neînsufleţit al unui bărbat, ale cărui semnalmente corespund cu cele ale persoanei dispărute duminică seară. Acesta a fost identificat la o distanţă de aproximativ zece kilometri faţă de locul unde s-a semnalat dispariţia", a declarat Duţă.
Sursa citată a adăugat că încă din seara în care a fost anunţată dispariţia bărbatului de 53 ani în apele Siretului, căutările nu au fost întrerupte, "punându-se în practică proceduri diferite de intervenţie, în încercarea de a valorifica toate variantele posibile pentru găsirea acestuia".
"S-au făcut cercetări atât pe timpul zilei, pe apă, cu bărcile din dotarea Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, cât şi pe malurile râului, pe parcursul nopţilor, cu echipe mixte pedestre formate din reprezentanţi ai ISU, IPJ şi IJJ. De asemenea, s-a solicitat sprijin aerian, astfel că, timp de trei zile, în anumite intervale de timp, un elicopter din cadrul Inspectoratului General de Aviaţie a survolat zona în vederea identificării persoanei dispărute. Totodată, în vederea aprofundării căutărilor, o echipă de scafandri formată din salvatori de la ISU Brăila şi ISU Vrancea au efectuat scufundări cu preponderenţă în zona unde s-au format ghioluri. Totodată, au fost cooptate şi un echipaj de scafandri din cadrul Serviciului pentru Intervenţii şi Acţiuni Speciale (SIAS) Bucureşti, la misiune participând şi membri ai serviciilor voluntare pentru situaţii de urgenţă Bilieşti, Suraia şi Năneşti", a mai precizat reprezentantul ISU Vrancea.
Trupul comisarului șef Tomiță Lazăr, găsit după patru zile de căutări, a fost transportat la morgă în vederea efectuării necropsiei.
Medicul Silviu Lucasievici, șeful SML Focșani, a declarat că autopsia va fi făcută imediat, iar în jurul prânzului trupul va ajunge la familie.
Şeful Serviciului pentru Acţiuni Speciale din cadrul IPJ Vrancea, comisar şef Tomiţă Lazăr, a dispărut, duminică, în apele Siretului, în zona balastierei de la Bilieşti. Acesta îşi petrecea după-amiaza împreună cu familia, iar la un moment dat el şi una dintre fiice, cu care se afla în apă, au fost luaţi de curenţii puternici.
Potrivit martorilor, fata a fost salvată de către tatăl său, fiind ajutată şi de alte persoane să iasă la mal, însă poliţistul a fost luat de ape, acesta fiind văzut ulterior plutind în derivă, în acest sens fiind primite mai multe apeluri prin 112.
Comisarul şef Tomiţă Lazăr a fost unul dintre cei mai apreciaţi poliţişti din IPJ Vrancea. De-a lungul carierei sale, a participat, pe lângă activităţile specifice muncii de poliţist, la numeroase competiţii sportive, de unde mereu s-a întors cu diplome şi medalii