Turist mort, după o avalanșă în Călimani

Turist mort, după o avalanșă în Călimani

Ultima actualizare:

O avalanşă s-a produs, duminică seară, în Munţii Călimani, trei persoane care făceau o drumeție cu snowmobilele fiind surprinse de torentul de zăpadă. Dintre acestea, două au reuşit să ajungă la cabana Meteo din zonă şi să anunţe prin 112 evenimentul.

Salvamontiştii din Mureș, Harghita și Suceava însoțiți de zeci de angajați ai ISU din cele trei județe au periat muntele toată noaptea pentru a putea găsi turistul decedat. El a fost găsit ieri dimineață și evacuat cu un elicopter SMURD. Intervenţia s-a desfăşurat în condiţii de risc maxim: temperaturi scăzute, strat mare de zăpadă, zonă aflată sub cod ridicat de producere a avalanşelor şi întuneric.

Unul dintre cei doi răniți avea fractură de umăr iar celălalt era extrem de speriat, suferise un atac de panică. În aceeași zonă în care cei trei au fost surprinși de avalanșă, pe 1 decembrie 2017, au murit din același motiv, doi salvamontiști în timp ce urcau pe munte.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
noja paladia 111 ani cugir webp
465a99a4 37a9 4cb4 b2d2 57304ce12cc4 jpg
hamid gorban colaj facebook jpg
citit carte barbat istock jpg
detergent istock jpg
astypalea 7 jpeg
Mașini  jpg
Ana, studenta într o universitate din China jpg
image
image