Ucigașul polițistului din gară are un frate urmărit internațional! Unde se ascundea Alexandru Beşa
Un infractor periculos, dat astă-primăvară în urmărire internaţională, a fost capurat de poliţiştii germani din oraşul Gronau, după un control de rutină. Alexandru Beșa, din comuna Valea Moldovei (Suceava), este chiar fratele lui Ioan Beșa, cel care l-a omorât recent, cu 40 de lovituri de cuțit, pe polițistul Sorin Vezeteu, în Gara Burdujeni din Suceava!
Alexandru Beșa (24 de ani) are de executat doi ani și patru luni de închisoare pentru comiterea infracțiunilor de loviri şi alte violențe, amenințare, distrugere și ultraj. El a fost prins în noaptea de 21 spre 22 iulie 2017, la ora 1.30, de polițiștii germani şi urmează să fie extrădat în România.
„Condamnatul a fost identificat de către autoritățile germane şi se află în custodia lor“, explică Ionuţ Epureanu, de la Inspectoratul de Poliție Județean Suceava.
Pe 20 februarie 2017, Curtea de Apel Suceava îl condamnase pe Alexandru Beșa, din comuna Valea Moldovei, la doi ani și patru luni de închisoare pentru comiterea infracțiunilor de ultraj, lovire şi alte violențe asupra unui membru de familie, distrugere și amenințare.
Ameninţaţi cu moartea
Anchetatorii au stabilit că, pe 30 martie 2015, individul a lovit-o pe mama sa cu pumnii și picioarele, a distrus bunuri din magazinul gestionat de aceasta și i-a adresat amenințări cu moartea. Polițiștii sosiți la fața locului pentru a aplana conflictul au fost amenințați de Beșa cu moartea. De altfel, el a încercat să îi lovească pe polițiști, provocându-i leziuni unuia dintre aceștia. Agentul rănit a avut nevoie de trei zile de îngrijiri medicale. Pe 26 aprilie 2015, Beșa a lovit-o pe mama sa cu palmele peste față și i-a luxat degetul de la o mână. Polițiștii solicitaţi să intervină au fost amenințați din nou cu moartea.
Ticălosul care i-a luat viaţa agentului şef de la Transporturi Feroviare
Alexandru Beşa e fratele lui Ioan Beşa (23 de ani), un individ fără căpătâi, care l-a ucis joi, 20 iulie, pe Sorin Vezeteu (38 de ani), agent şef la Transporturi Feroviare, în Gara Burdujeni din Suceava. Agresorul l-a atacat din spate pe poliţist cu un cuţit şi l-a fost înjunghiat în zona gâtului. Luat prin surprindere, Vezeteu a încercat să se apere, dar s-a prăbuşit, iar agresorul a continuat să-l înjunghie cu zeci de lovituri. Agentul ucis cu sălbăticie avea doi copii mici. În faţa anchetatorilor, asasinul a declarat că urăşte poliţiştii.