Udrea urmărită penal pentru Băsescu

Ultima actualizare:

     Colegii parlamentari au dat liber la încă un dosar în cazul Elenei Udrea
Colegii parlamentari au dat liber la încă un dosar în cazul Elenei Udrea

Elena Udrea s-a ales cu un nou dosar. Deputații au aprobat, astăzi, prin vot secret cu bile, cererea DNA de încuviinţare a urmăririi sale penale. De asta aceasta este vorba despre finanţarea campaniei electorale a lui Traian Băsescu din 2009.

Potrivit numărătorii oficiale, în sală au fost prezenţi 252 de deputaţi, iar 244 şi-au exprimat votul, astfel încât cvorumul a fost asigurat.

Dintre aceștia, 147 au fost ”pentru”, 96  ”împotrivă”  și unul s-a abținut.

Fostul ministru a primit vestea că avizul deputaţilor este pozitiv chiar în timp ce dădea declaraţii în faţa presei, afirmând că este "oarecum normal" ca cereri de urmărire penală să nu fie respinse, pentru ca cei acuzaţi să ajungă în instanţă, dar consideră numărul de avize solicitate de DNA ca fiind exagerat.

„Este un dosar politic”

Totodată, este de părere că dosarul este politic, cu scopul de a-i bloca intenţia de a candida independent la alegerile parlamentare.

Săptămâna trecută, DNA a cerut aviz de la Camera Deputaţilor pentru urmărirea penală a fostului ministru al Turismului Elena Udrea, în dosarul privind finanţarea campaniei electorale din 2009 a lui Traian Băsescu.

Este suspectată şi de două infracţiuni de instigare la luare de mită, pentru care se impune extinderea urmăririi penale în cauza în care este cercetată deja, sub control judiciar, pentru cinci fapte de spălare de bani.

Ioana  Băsescu e sub control judiciar

În acelaşi dosar a fost pusă sub control judiciar şi Ioana Băsescu, fiica cea mare a preşedintelui Traian Băsescu, fiind acuzată de instigare la abuz în serviciu şi la spălare de bani.

Tot sub control judiciar, în aceeaşi cauză sunt cercetaţi Gheorghe Nastasia, Victor Tarhon, Ioan Silviu Wagner, fost director general al Oil Terminal, şi omul de afaceri Giovanni Mario Francesco, fostul concubin al Ioanei Băsescu.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Mango Mannheim O6 jpg
image png
image png
venice 2855264 1280 jpg
cozi ceausescu jpg
orasul 5 min danemarca  jpg
Produse Lidl pe raft - magazin FOTO Shutterstock
Parlamentul European si Iohannis   sala goala FOTO Radu Eremia jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net