Uite când poți să mergi la medic ca să te vaccinezi împotriva gripei!

Ultima actualizare:

    Vaccinarea este cea mai eficientă modalitate de protecție împotriva complicațiilor date de gripă
Vaccinarea este cea mai eficientă modalitate de protecție împotriva complicațiilor date de gripă

Sezonul rece a debutat, în acest an, mai devreme, ceea ce înseamnă că și virozele ne vor „ataca” mai repede. De asemenea, ca de fiecare dată, gripa ne va da de furcă, iar cea mai eficientă modalitate de a ne proteja este vaccinarea. Potrivit Ministerului Sănătății, imunizarea gratuită va începe în cel mult două săptămâni.

Specialiștii spun că sezonul gripal debutează, de obicei, în luna ianuarie, dar pentru a fi imuni în fața ei, trebuie să ne vaccinăm din octombrie. Astfel că Ministerul Sănătății se pregătește să înceapă Campania gratuită de imunizare, prin intermediul medicilor de familie. Astfel că a semnat deja pentru achiziția a 360.000 de doze de vaccine antigripal.

„Urmează ca acestea să ajungă în cabinetele medicilor de familie în maximum două săptămâni”, a declarat joi vicepreședintele Societății Naționale de Medicină a Familiei, dr. Sandra Alexiu.

La rândul său, prof. dr. Alexandru Rafila, președintele Societății Române de Microbiologie, a declarat că numărul de decese care a fost cauzat de gripă anul trecut a depășit 100 de persoane. „Au fost 107 decese, ceea ce nu este puțin, iar în condițiile unui sezon foarte rece numărul de îmbolnăviri poate să fie important și, ca o consecință a acestor îmbolnăviri, pot apărea complicații, pneumonii, miocardite sau alte afecțiuni care pot să pună viața în pericol, ca o complicație a infecției gripale”, a explicat Rafila.

Prof. Rafila spune că Organizația Mondială a Sănătății (OMS) recomandă că la pacienţii cu boli cronice și la persoanele vârstnice, de peste 65 de ani, trebuie să existe o acoperire vaccinală de 75%.

Potrivit dr. Victoria Aramă, de la Institutului Naţional de Boli Infecţioase “Matei Balş” Bucureşti, principalele categorii la risc de îmbolnăvire cu gripă sunt femeile însărcinate, copiii de peste şase luni, persoanele care au peste 65 de ani, bolnavii cronici, personalul medico-sanitar, personalul din transporturi, turism şi persoanele instituţionalizate, la care se adaugă persoanele care suferă de obezitate, diabet zaharat tip 1 şi 2, precum şi fumătorii.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Regina Letizia și Regele Felipe Foto Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
cumparaturi supermarket alimente  shopping (2) jpeg
junjun1 jpeg
michael jackson jpg
restaurant foto unsplash jpg
dulciuri jpg
Blocuri Bucuresti FOTO Shutterstock jpg
somn pexels jpg
autostrada 5 jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net