Uite care a fost cauza morţii lui Dan Adamescu!

Ultima actualizare:
simeon stalpnicul png

Bronhopneumonie şi insuficienţă cardio-respiratorie. Acesta este diagnosticul dat de medicii legiști după ce au examinat pe Dan Adamescu, controversatul om de afaceri care a murit luni, 22 ianuarie, la vârsta de 68 de ani.

Cauza morţii lui Dan Adamescu este, potrivit medicilor legişti, bronhopneumonia, precum şi o insuficienţă cardio-respiratorie, a declarat joi (26 ianuarie) avocatul familiei Adamescu, Cătălin Dancu. El a precizat că fosta soţie şi sora lui Dan Adamescu au decis să se ocupe împreună de înmormânare, trupul neînsufleţit al acestuia urmând să fie depus joi (26 ianuarie) la Biserica Domniţa Bălaşa, urmând ca înmormânarea să aibă loc vineri (27 ianuarie) la prânz.

Avocatul Cătălin Dancu a spus, la ieşirea de la Institutul Naţional de Medicină Legală, că pe certificatul medico-legal scrie, în dreptul cauzei morţii, bronhopneumonie şi insuficienţă cardio-respiratorie.

Întrebat dacă medicii legişti au stabilit că decesul s-a datorat şi unei infecţii cu stafilococ auriu, Dancu a spus: „Nu avem alte date, v-am spus exact care este diagnosticul de pe certificatul medico-legal”, scrie news.ro.

El a precizat că în urma unor analize ulterioare s-ar putea stabili şi alte cauze ale decesului.

„De asta a durat atât de mult autopsia. După ce se vor termina procedurile de înmormântare, evident că vom veni şi cu documentele funerare şi cu datele medico-legale”, a precizat Dancu.

Avocatul a mai spus că procedura de divorţ va continua în 8 martie, când a fost stabilită data apelului, după ce atât Dan Adamescu, cât şi fosta soţie a acestuia au contestat decizia din 7 iunie 2016, a Judecătoriei Sectorului 1, de desfacere a căsătoriei, din culpă comună. Instanţa a anulat atunci cererea de partaj formulată de soţia lui Adamescu, întrucât aceasta nu a depus taxa de timbru pentru partea din averea omului de afaceri cerută la partaj.

Fosta soţie a lui Dan Adamescu  a obţinut dreptul de a reveni la numele deţinut înaintea căsătoriei, respectiv Carmen Palade, dar nu a fost luată o decizie definitivă.

Omul de afaceri Dan Adamescu deţinea mai multe afaceri, printre care Astra Asigurări şi Medien Holding, trustul care includea ziarul România Liberă, hotelurile Intercontinental și Rex (Mamaia).

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințul George, Prințesa Charlotte și Prințul William Foto Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Șofer la volan  Foto Pixabay jpg
inchisoare medievala jpg
profesor jpg
daniel david ubb fb jpg
phone 292994 1280 jpg
Izvorul de la Manastirea Sf  Dionisie Exiguul si Sf  Efrem jpg
4 front poza mare jpg
cat 7032641 1280 jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net