Uite ce cheltuieli te aşteaptă în acest an!

Ultima actualizare:

    Prima tranşă a taxelor şi impozitelor locale se poate achita până la data de 31 martie
Prima tranşă a taxelor şi impozitelor locale se poate achita până la data de 31 martie

Noul an vine cu noi cheltuieli pe care, vrei, nu vrei, trebuie să le faci fie acum, fie mai târziu. Dar, de scăpat, tot nu vei scăpa de ele. Vorbim despre acele cheltuieli pe care nu le poţi evita, cum ar fi taxele şi impozitele locale, asigurarea obligatorie a locuinţei, revizia anuală la maşină sau poliţa RCA. Aşadar, nu uita să pui bani deoparte!

 RCA şi Casco pentru maşină

Anul acesta îţi va expira, mai devreme sau mai târziu, poliţa de asigurare RCA, dar şi poliţa facultativă Casco, în cazul în care ai aşa ceva. În ceea ce priveşte poliţa RCA, vestea bună este că nu mai eşti obligat s-o cumperi pe o perioadă şase luni sau un an, ci o poţi achiziţiona lunar. Astfel, dacă ştii că mergi rar cu maşina, nu are rost să cumperi o poliţă pe o perioadă lungă de timp. Însă, pe de altă parte, dacă o reînnoieşti lună de lună, la sfârşit de an vei constata că ai plătit mai mult decât dacă ar fi luat-o direct pe 12 luni.

Taxe şi impozite

Iată că vine iar vremea achitării dărilor la bugetul local: impozitele pe clădiri, maşini şi terenuri, dar şi alte taxe precum cea aferentă parcării din faţa blocului, dacă ai maşină şi ai închiriat locul de la primărie. Ce ar trebui să ştii e că, începând de anul trecut, impozitul pe casă te costă mai mult. Şi în acest an va trebui să plăteşti impozit şi pentru terenul aferent casei sau clădirii în care locuieşti. În ceea ce priveşte suma de bani datorată, pentru clădirile rezidenţiale impozitul se calculează prin aplicarea unei cote de 0,1% asupra valorii impozabile a clădirii. Pentru clădirile nerezidenţiale aflate în proprietatea persoanelor fizice impozitul se calculează prin aplicarea unei cote de 2%.

20 de euro, asigurarea obligatorie a locuinţei

Ai un apartament, o garsonieră sau o casă? Va trebui să plăteşti asigurarea obligatorie în caz de calamităţi precum inundaţii, alunecări de teren şi cutremure. Pentru locuinţele din cărămidă, beton armat sau orice alt material rezultat în urma unui tratament termic sau chimic suma asigurată este de 20.000 euro, iar poliţa te va costa 20 de euro/an. Pentru locuinţele din cărămidă nearsă sau din orice alte materiale nesupuse unui tratament termic sau chimic suma asigurată este de 10.000 euro/an. În acest caz, poliţa te va costa 10 euro. Dacă ai contractat un împrumut imobiliar, banca te va obliga şi în acest an să cumperi o asigurare facultativă pentru locuinţa respectivă.

Certificatul energetic, de la 130 de lei

Dacă vrei ca anul acesta să vinzi sau să închiriezi o locuinţă, legea te obligă să deţii certificatul energetic al imobilului. Acesta costă începând de la 130 de lei pentru o garsonieră şi poate ajunge şi până la 170 sau 190 de lei pentru un apartament cu patru, cinci camere. Dacă vizitezi siteul certificat-energetic.ro vei găsi următoarele preţuri: 150 lei pentru garsonieră, 195 de lei pentru un apartament cu două camere, 230 de lei pentru unul cu trei camere, 270 de lei pentru un apartament cu patru camere, iar pentru case şi vile poţi scoate din buzunar peste 400 de lei. Pe siteul certificatenergetic24h.ro vei găsi preţuri începând de la 150 de lei şi care urcă şi până la 200 de lei pentru apartamente cu mai mult de cinci camere.

Revizia anuală la maşină

Maşina are nevoie de o revizie anuală sau efectuată în momentul când atinge un anumit număr de kilometri. Nu este obligatorie, însă, dacă vrei să nu te trezeşti în timp cu diverse probleme la motor, este bine să nu uiţi de ea. În general, la revizie se schimbă uleiul şi filtrele de aer, însă poţi cere şi o verificare a sistemului electric sau a sistemului de frânare. Preţurile variază în funcţie de service-ul auto la care apelezi, dar şi în funcţie de constatările ulterioare ale mecanicului. Poate trebuie să faci anumite reparaţii sau să schimbi anumite piese. Un preţ estimativ s-ar situa în jurul a 400-450 de lei pentru o Dacia Logan.

Alegeri prezidențiale 2024

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințul William Kate Middleton cu Prinții George Charlotte și Louis GettyImages 2187955497 jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
dating online reusit jpeg
Lac culori  jpg
FotoJet jpg
Nicuşor Dan fB jpg
image png
Marte jpg
Cele mai hazlii scrisori din tolba lui Mos Craciun  Sursa imagine shutterstock 745825033 jpg
stefan cel mare GettyImages 878490466 jpeg
image
actualitate.net
image
actualitate.net