Uite ce probleme sunt în şcolile din România!

Ultima actualizare:
Elevii din clasele a II-a, a IV-a şi a VI-a vor fi testaţi
Elevii din clasele a II-a, a IV-a şi a VI-a vor fi testaţi

Un sfert din şcoli sunt vechi, fără apă şi insalubre, elevi care nu ştiu să rezolve probleme uşoare de Matematică la sfârşitul clasei a VIII-a, rezultate catasfrofale la examene.

A fost frumos şi emoţionant în prima zi de şcoală, dar ce urmează? Remus Pricopie, ministru educaţiei, a făcut o radiografie a şcolilor din România, pentru adevarul.ro. Iată care au fost cele mai importante declaraţii ale demnitarului.

Sunt 76% din şcoli care au avize sanitare, adică arată la un nivel mediu. Acolo unde nu sunt avize sanitare, în comunităţi sărace, unde nu au fost fonduri ca să ridice nivelul de trai.

1.400 de şcoli şi grădiniţe în toată ţara sunt începute şi neterminate. Sunt necesari 1,5 miliarde de euro pentru închiderea acestor şantiere.

Mărirea salariilor profesorilor debutanţi şi angajarea de mai mulţi psihologi în şcoli: „Ceea ce nu s-a făcut în foarte mulţi ani este destul de complicat să se facă într-o zi. Avem un orizont de 3-5 ani să închidem acest subiect la nivel naţional. Problema psihologilor din şcoli a fost ridicată şi de sindicate cu ceva timp în urmă. Dacă vom avea măcar un psiholog pe şcoală probabil că multe dintre problemele de violenţă şcolară, violenţă socială mai târziu. Intenţionăm să creştem salariile mici ale profesorilor şi să angajăm profesori acolo unde este nevoie printr-o mai bună eficientizare a resurselor pe care le avem.”

Rezultatele catastrofale de la examene: „Vrem să reducem numărul de analfabeţi funcţionali, adică cei 34.000 de elevi care nu reuşesc ca după opt ani de şcoală să ia 5 la Matematică şi Română, la Evaluarea Naţională.”


    Elevii din clasele a II-a, a IV-a şi a VI-a vor fi testaţi
Elevii din clasele a II-a, a IV-a şi a VI-a vor fi testaţi

Discipline noi. „Referitor la Educaţia financiară, copii trebuie să realizeze valoarea banului, ce înseamnă valoarea produselor, ce este o bancă, un bancomat.”Materialele auxiliare nu au avizul Ministerului Educaţiei, chiar dacă de multe ori pe copertă se scrie acest lucru. „Nu trebuie să asociem acest comerţ cu manuale auxiliare cu şcoala, nu îmi impune nimeni să învăţ după ele. Ar fi bine ca pe aceste manuale auxiliare să nu mai scrie avizat de Ministerul Educaţiei, este incorect şi imoral. Acolo unde voi întâlni cazuri şi voi constata că se continuă cu impunerea de materiale auxiliare, voi impune legea. Am schimbat deja inspectori şi directori în baza unor evaluări şi abuzuri de acest gen.”

Bani ceruţi la şcoală. „Profesorul nu are voie să strângă bani sub eticheta de ”fondul clasei”, asta o poate face numai colectivul de părinţi. Aceşti bani nu trebuie să treacă pe la director şi diriginte.”Modernizări. „ Catalogul digital este un lucru foarte bun, dar în acest moment este dezvoltat de şcoli prin iniţiative private. În mod normal ar trebui să avem o platformă la nivel naţional care să conţină datele acestea şi în prezent lucrăm la aşa ceva. Totuşi, profesorii mi-au semnalat că pierd mult timp completând rubricile din catalogul virtual.”

Anul viitor vom avea manuale digitale. „Editorii de manuale mi-au cerut să amân procesul. Metodologia o scoatem din nou în dezbatere publică, a treia oară, şi o voi aproba prin ordin de ministru. Prin martie-aprilie vom avea manualele câştigătoare şi vor putea fi încărcate pe manuale.edu.ro. Estimăm că anul viitor vom avea manuale digitale pentru clasele I şi a II-a şi îi vom instrui pe profesori despre cum să le utilizeze.”

Evaluări. Testele din clasele a II-a, a IV-a şi a VI-a, au fost introduse ca urmare a rezultatelor slabe ale elevilor. Se va introduce o evaluare şi la clasa a X-a.

Alte noutăţi. Elevii vor fi controlaţi în ghiozdane, pentru a se depista obiectele interzise în şcoală, cum ar fi cuţite, bricege, alcool, ţigări, brichete. Vestimentaţia trebuie să fie decentă şi nu vor avea voie cu telefon în şcoală. Fumatul nu este permis şi nici chiulul de la orele de sport.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Regina Letizia și Regele Felipe Foto Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
cozi ceausescu jpg
orasul 5 min danemarca  jpg
Produse Lidl pe raft - magazin FOTO Shutterstock
Parlamentul European si Iohannis   sala goala FOTO Radu Eremia jpg
oala presiune jpeg
mircea diaconu jpg
Yoon Suk Yeol. Foto: captură video
Banner Carmen Harra
image
actualitate.net
image
actualitate.net