Ultimul interviu al lui Mircea Ionescu Quintus. Care era marele regret al liberalului
Mircea Ionescu Quintus a murit, vineri, la vârsta de 100 de ani, în braţele soţiei. Liberalul a fost lucid până în ultima clipă de viaţă, iar în această primăvară la împlinirea centenarului, vorbea concis despre episoadele mai puţin fericite prin care a trecut. Într-un ultim interviu acordat Revistei Taifasuri, omul politic povestea că nu a avut o copilărie în adevăratul sens al cuvântului, căci grijile şi responsabilităţile i-au revenit destul de devreme.
Decesul lui Mircea Ionescu Quintus a survenit brusc, vineri, la ora 14.00, în timp ce se afla alături de soţia sa. Deşi viaţa sa a fost legată de Ploieşti, locul unde a crescut şi a trăit, liberalul s-a născut în Ucraina, la 18 martie 1917. După ce a absolvit Facultatea de Drept, a devenit avocat, ca şi tatăl său. Marele lui regret era legat tocmai de părintele alături de care nu a apucat să-şi petreacă o mare parte din timp. În ultimul interviu pentru Revista Taifasuri, fostul vicepreşedinte al Senatului, povestea cu durere în suflet cât de greu i-a fost fără tatăl care i-a părăsit de tânăr. "Am rămas orfan de tată la 16 ani. Tatăl meu era un fumător înrăit. Fuma trei-patru pachete pe zi şi a murit la vârsta de 58 de ani. Eu şi fratele meu mai mare ne-am trezit cu răspunderea familiei, fără nicio formă de venit. Am dat meditaţii, deşi aveam nevoie să primesc, nu să dau. Aşa am continuat şi în facultate. Mi-aş fi dorit să fac Arhitecutura, pentru că adoram să desenez. Dar pentru asta trebuia să stau în Bucureşti şi nu aveam bani. (...) De la 18 ani, mi-am ţinut familia din solda de ofiţer în rezervă. În 1934, m-am înscris la Facultatea de Drept, care era singura în regim fără frecvenţă. Nu-mi pare rău pentru că aşa cum m-am îndrăgostit de-a lungul vieţii de soţia mea, aşa m-am îndrăgostit şi de ştiinţa asta", spunea Mircea Ionescu Quintus.
În urmă cu 70 de ani s-a căsătorit cu Viorica, o tânără liberală în vârstă de 19 ani, doar că femeia a trăit mai mult singură. În anul 1952, când i se năştea copilul, el era închis. "Soţia mea a fost alături de mine în toate momentele cumplite. A fost o alăturare teribilă. Ne-am înscris amândoi în PNL în 1945. Eram doar prieteni şi ulterior am zis să mergem împreună pe acelaşi drum în viaţa pe care simţeam că va fi foarte grea. Şi aşa a fost. Şi din 1947 am trecut prin toate. Ea a stat mai mult singură, pentru că eu am fost în închisoare. Apoi, s-a născut primul nostru copil, pe care eu l-am cunoscut abia când avea aproape doi ani, dar Viorica a avut o viaţă mai grea decât am avut-o eu personal în închisoare. Din cauza terorii comuniste, oamenii erau înspăimântaţi şi o ocoleau. Chiar şi prietenii apropiaţi treceau pe celălalt trotuar când o vedeau. Mi se pare că acest om s-a legat într-atât de destinul meu încât nici nu cred că suntem doi", spunea emoţionat liberalul cu doar jumătate de an înainte să-şi dea ultima suflare.
Înmormântarea va avea loc marţi, la Ploieşti, la Cimitirul Viişoara.
