Un angajat TVR s-a aruncat de pe acoperișul clădirii. Despre cine este vorba

Ultima actualizare:

    Se pare că este vorba despre un angajat al departamentului Sport
Se pare că este vorba despre un angajat al departamentului Sport

Un bărbat s-a aruncat, astăzi, de pe sediul TVR din Bucureşti şi a murit pe loc. Poliţiştii au deschis o anchetă. Din primele informații, se pare că este vorba despre un angajat din cadrul departamentului Sport.

UPDATE: Conform unor surse, bărbatul avea 53 de ani, se afla în timpul programului şi lucra ca şofer. La ora transmiterii acestei ştiri, la sediul televiziunii se află anchetatorii care ridică probe. "Anunţăm cu regret şi cu mare tristeţe că unul dintre colegii din Televiziunea Română şi-a luat viaţa într-un mod dramatic. Suntem alături de familia îndurerată în aceste momente atât de tragice. Dumnezeu să-l odihnească în pace!", a transmis Serviciul Comunicare, Relaţii Publice şi Protocol al TVR.

UPDATE:  Bărbatul avea aproximativ 50 de ani și ar fi fost angajat al Departamentului de Sport al Televiziunii Române. Nu se știe până în acest moment ce l-a determinat să facă acest gest.

"Prin apel 112, Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti a fost sesizată cu privire la faptul că în curtea unei societăţi a fost găsit decedat un bărbat, posibil precipitat de la mare înălţime", informează Poliţia Capitalei.

Cercetările au fost preluate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi Serviciul Omoruri - Biroul Morţi Supecte şi Ucideri din Culpă în vederea stabilirii cauzelor şi condiţiilor în care s-a produs decesul.Trupul neînsufleţit va fi transportat la INML în vederea efectuării necropsiei, arată sursa citată.

Totul s-a întâmplat, astăzi, în jurul orei 13.50, atunci când bărbatul, care ar fi fost un angajat al Departamentului Sport, s-a urcat pe clădirea-turn în care îşi desfăşoară activitatea Televiziunea Română. El s-a aruncat apoi în gol, de pe acoperişul clădirii, iar în urma impactului cu solul a murit pe loc, scrie Antena 3. 

S-a aruncat de pe clădirea TVR. Bărbatul a murit pe loc

"La obiectivul Societatea Română de Televiziune, în jurul orelor 13.50, un angajat al instituției s-a aruncat de pe clădirea turn aflată în curtea obiectivului, decedând în urma impactului cu solul. La fața locului urmează a se prezenta ambulanța și un echipaj de poliție pentru constatarea decesului și clarificarea împrejurărilor", se arată într-o informare.

Martorii la tragedie au sunat imediat la numărul unic de urgenţă 112, iar la faţa locului s-au deplasat echipaje ale Ambulanţei, dar şi poliţişti. Din nefericire, medicii nu au mai putut face nimic pentru a-l readuce la viaţă pe angajatul TVR.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințesa Caroline și Pierre Casiraghi cu soția Beatrice Borromeo, doliu în familia Casiraghi de la Monaco   Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
ucraina png
Schengen shutterstock 9 jpg
lidl jpg
profi1 jpeg
cna consiliul national al audiovizualului Foto Facebook jpg
masina electrica
padure tropicala jpg
mar negru jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net