Un bebeluș de o lună, un copil de trei ani și un tânăr de 23 de ani au murit pe loc într-un accident rutier
Doi copii și un adult au murit duminică dimineața, 21 noiembrie, într-un accident produs pe DN2, în județul Bacău. Autoturismul în care se aflau victimele s-a izbit de un TIR căruia nu i-a acordat prioritate.
Potrivit datelor furnizate de IPJ Bacău, accidentul a avut loc după ce un tânăr de 23 de ani, din judeţul Neamţ, nu ar fi acordat prioritate unui TIR, la ieșirea de pe un drum lateral. Mașina s-a izbit frontal de TIR-un condus de un bărbat de 45 de ani.
Şoferul de 23 de ani şi doi copii, unul în vârstă de o lună şi celălalt de trei ani, au murit pe loc. În autoturism se mai afla o femeie de 23 de ani, care a fost transportată la spital.
"În această dimineaţă, în jurul orei 09.20, pe DN 2-E 85, un tânăr de 23 de ani, din judeţul Neamţ, în timp ce conducea un autoturism în afara localităţii Onişcani, la ieşirea de pe un drum lateral, nu ar fi acordat prioritate unui ansamblu format din cap tractor şi semiremorcă, condus de un bărbat de 45 de ani, din judeţul Suceava care se deplasa pe direcţia Neamţ către Bacău. Din impact au rezultat trei persoane decedate, respectiv conducătorul auto de 23 de ani şi doi minori, unul de o lună şi altul de 3 ani. In autoturism se mai afla o tânără de 23 de ani care a fost transportată la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale. Conducătorul auto de 45 de ani nu se afla sub influenţa alcoolului. Cercetările continuă în cadrul unui dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunilor de ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă", a transmis IPJ Bacău.