Un copil de 13 ani din Bihor s-a spânzurat, după ce mama lui a plecat de acasă în urma unor certuri conjugale

Ultima actualizare:

    foto: Inquam Photos
foto: Inquam Photos

Un copil în vârstă de 13 ani din Bihor s-a spânzurat luni, 3 mai, în a doua zi a Paştelui ortodox, la doar o săptămână după ce mama lui a plecat de acasă împreună cu fratele lui mai mic.

Potrivit presei locale, băiatul de 13 ani s-a spânzurat în podul casei familiei, din comuna Roşia. Trupul lui neînsuflețit a fost descoperit, luni, 3 mai, în jurul orei 15.00, când rudele băiatului au şi sunat la 112. 

Băiatul s-a spânzurat după ce a fost „abandonat” de mamă

„La faţa locului s-au deplasat poliţiştii Secţiei nr. 1 de Poliţie Rurală Beiuş, care au început cercetările. Cauza exactă a decesului urmează să fie stabilită în urma efectuării necropsiei", a declarat, pentru Adevărul, Ioana Lascău, ofiţer de presă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor, precizând că în cauză nu există suspiciuni că băiatul ar fi fost victima unei infracţiuni. 

„La faţa locului a fost solicitat şi un echipaj al Serviciului Judeţean de Ambulanţă însă, din nefericire, copilul nu a putut fi salvat", a mai spus Lascău.  Potrivit unor surse din anchetă, băiatul suferise un şoc după ce mama lui a plecat de acasă în urmă cu o săptămână, împreună cu fratele lui de 11 ani, din pricina scandalurilor generate de soţul ei. Femeia i-a lăsat pe băiatul de 13 ani şi încă un copil, acasă cu bărbatul.   



Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
www.gandul.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.viva.ro
image
www.unica.ro
image
playtech.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Interviu angajare job shutterstock 161909402 jpg
baby 6823431 1280 jpg
De ce ar trebui să te intereseze de unde vine carnea de pui pe care o mănânci JPG
image png
invitati nunta  foto   Shutterstock jpg
skyscraper 347463 1280 jpg
crima sibiuu jpg
Statii STB, foto STB png
image
actualitate.net
image
actualitate.net