Un medic de la Spitalul Militar, diagnosticat cu COVID-19, s-a ales cu dosar penal
Un bărbat de 37 de ani, medic la Spitalul Militar București, a primit două lovituri în același timp. Prima că a fost diagnosticat cu COVID-19. A doua că s-a ales cu dosar. Motivul: a plecat din izolare și a refuzat, cu scandal, internarea în spital.
Potrivit DSP Buzău, în seara zilei de 10 aprilie, Direcţia de Sănătate Publică Buzău a fost înştiinţată de către medicul infecţionist al Spitalului Militar Central Bucureşti despre existenţa unui coleg în vârstă de 37 de ani, căruia rezultatul testului recoltat i-a ieşit pozitiv, după o perioadă de izolare la domiciliu impusă. Prin prisma profesiei, acesta intrase în contact cu persoane infectate.
Dar, din izolare, la jumătatea săptămânii, medicul plecase împreună cu soția la Mărăcineni, la locuința socrilor. În acest timp, i-au fost prelucrate probele recoltate, iar vineri rezultatul a ieșit pozitiv. Căutat la domiciliul din București, bolnavul nu a fost găsit. După ce au aflat unde se află colegul lor, reprezentanţii Spitalului Militar au transmis vineri seară Direcţiei de Sănătate Publică Buzău (DSP), că pe raza localităţii Mărăcineni se află un medic infectat cu COVID-19, precizează news.ro.„Persoana în cauză s-a dovedit necooperantă şi a refuzat ideea internării voluntare în orice unitate sanitară din Bucureşti sau din Buzău, invocând posibilitatea de tratament a persoanelor asimptomatice la domiciliu. Pacientul a acceptat examinarea medicală de către un medic infecţionist al Spitalului Judeţean de Urgenţă Buzău, în urma căreia a primit recomandarea de internare într-o unitate sanitară. Cu sprijinul jandarmilor şi al poliţiştilor, pacientul a acceptat să fie transportat cu o ambulanţă specială către Spitalul V. Babeş din Capitală. În acest caz, DSP Buzău a început ancheta epidemiologică”, se arată într-o informare a DSP Buzău, transmisă duminică dimineaţă.În cazul medicului transportat, până la urmă, la spitalul din Bucureşti, a fost întocmit dosar penal pentru infracţiunea de zădărnicire a combaterii bolilor.