Un microbuz cu 16 copii s-a răsturnat pe şosea

Un microbuz cu 16 copii s-a răsturnat pe şosea

Ultima actualizare:

    Un microbuz cu 20 de pasageri, între care 16 copii membri ai Ansamblului Străjăncuţa din Suceava, s-a răsturnat la intersecţia dintre Drumul European 85 şi drumul naţional care leagă municipiul Buzău de Ploieşti.
Un microbuz cu 20 de pasageri, între care 16 copii membri ai Ansamblului Străjăncuţa din Suceava, s-a răsturnat la intersecţia dintre Drumul European 85 şi drumul naţional care leagă municipiul Buzău de Ploieşti.

Accident teribil, ieri, în judeţul Buzău. Un microbuz cu 20 de pasageri, între care 16 copii membri ai Ansamblului Străjăncuţa din Suceava, s-a răsturnat la intersecţia dintre Drumul European 85 şi drumul naţional care leagă municipiul Buzău de Ploieşti.

„Accidentul s-a produs pe fondul neatenţiei şoferului din microbuz care a virat brusc la stânga, pe linia continuă, în momentul în care şi-a dat seama că a greşit drumul. Un autoturism din Buzău a intrat în spatele microbuzului, răsturnându-l pe o parte.S-a deschis dosar penal pentru vătămare corporală din culpă", a declarat comisarul şef Vasile Nicolae, de la Poliţia Rutieră Buzău. Patru copii şi doi adulţi au ajuns la spital.

„O fată are răni mai grave, un traumatism cranio cerebral şi leziuni la coloana vertebrală. Toţi vor rămâne peste noapte internaţi", a precizat purtătorul de cuvânt al Spitalului Judeţean Buzău, Adriana Bratosin.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
Știrea momentului în România www.stirilekanald.ro
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
Trenurile din Gara de Nord ai avut mari întârzieri FOTO Inquam Photos Octav Ganea jpg
image png
Insomnie FOTO Shutterstock jpg
aeroport foto pixabay jpg
andrei stefan instagram jpg
Spectacol de culoare la Grădina Botanică Galați FOTO: Florin Matei
carlige rufe pexels jpg
bucatarie chiuveta istock jpg
image
image