Un nou caz de intoxicare la școală după igienizare, la Bragadiru. Nu există o cauză întemeiată
20 de copii şi învățătoarea lor de la o şcoală din oraşul Bragadiru au ajuns la spital, după ce școala în care se aflau a fost igienizată. Părinții copiilor au fost chemați în cursul zilei de profesori să vină să-i ia pe cei mici, după ce copiii s-au plâns că se simt rău, că îi ustură ochii și au dureri abdominale.
UPDATE - În cursul zilei de astăzi, polițiștii orașului Bragadiru s-au sesizat din oficiu, în urma materialului prezentat în mass- media, cu privire la faptul că, după efectuarea unor activități de curățenie la Școala numărul 1 din Bragadiru, ocazie cu care s-ar fi folosit si o substanță dezinfectantă pe bază de clor, mai mulți elevi au acuzat stări de rău. În temeiul sesizării polițiștii orașului Bragadiru s-au deplasat la fața locului pentru efectuarea de verificări și investigații, în vederea stabilirii situației de fapt și de drept, cât și pentru luarea măsurilor legale ce se impun. De asemenea, s-a relationat cu reprezentanții Direcției de Sănătate Publică Ilfov, aceștia deplasându-se la unitatea școlară, unde au efectuat verificări potrivit competențelor ce le revin.
O parte dintre părinți au plecat cu copiii la spital pentru o evaluare medicală. „Mi-a dat telefon să vin să îl iau, îi e rău. Am venit să îl iau acasă. Îl doare capul și are temperatură”, povestește un bărbat aflat lângă un copil, potrivit digi24.ro.- Da, mă doare capul, confirmă băiatul.
- Și ce te mai doare?
- Burta, am o stare de vomă, sunt amețit. Eram în timpul orei și a început să mă doară capul în timpul orei de istorie. L-am sunat pe tata, a zis să îl sune pe bunicul să vină să mă ia, povestește copilul.
- Ai simțiți în clasă un miros ciudat?
- Da, mă înțepa pe la nas.
Reprezentanții școlii spun însă că este o situație „închipuită”. Câțiva copii ar fi acuzat că se simt rău și atunci s-a luat decizia de a-i scoate la aer, în curtea școlii. La scurt timp după aceea, conducerea școlii a luat decizia ca cursurile să continue. Unii dintre copii au plecat însă cu părinții înainte de finalizarea cursurilor.
Niciun copil nu a fost internat. Au fost și cei de la DSP în interiorul școlii, în încercarea de a stabili ce s-a întâmplat. Se pare că ar fi fost făcută o dezinfecție marți seara târziu de către reprezentanții școlii și că ar fi fost folosită cloramină. Reprezentanții DSP spun însă că ar fi fost folosită o cantitate de cloramină mai mică decât cea normală pentru o astfel de operațiune și deci, nu au găsit o cauză pentru care copiii s-ar fi simțit rău.
Reprezentanții școlii au spus că vor păstra legătura cu autoritățile pentru a vedea ce este de făcut în continuare.