Un perete din monumentul istoric Moara lui Assan s-a prăbuşit

Un perete din monumentul istoric Moara lui Assan s-a prăbuşit

Ultima actualizare:

Clădirea de patrimoniu, veche de circa 100 de ani, părăsită, se afla în fază avansată de degradare, fapt ce a condus la prăbuşirea acoperişului, care a antrenat şi căderea unui zid de circa 200 - 300 de metri pătraţi, potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti, Ovidiu Pană.

Conform primelor constatări de la faţa locului, prăbuşirea ar fi putut fi cauzată şi de furturile de material din clădire, care au afectat şi mai mult structura de rezistenţă.

Patru echipaje de pompieri au verificat mai multe ore dacă sub dărâmături sunt victime, moara fiind cunoscută ca un loc de adăpost pentru oamenii nevoiaşi.

Moara lui Assan, construită în anul 1853, este prima moară cu aburi din România. Aceasta se află în București, în zona Obor-Lizeanu. Este clasificată în evidențele Ministerului Culturii și Cultelor ca fiind monument istoric de valoare națională și face parte din patrimoniul industrial. Moara a fost întemeiată de negustorii Gheorghe Assan și Ioan Martinovici.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
Știrea momentului în România www.stirilekanald.ro
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
conserve_legume_shutterstock 2319577187 jpg
Târg de Crăciun Sibiu
renovare apartament jpg
vremea se schimba jpg
Valentina și Vlad jpg
ambulanta  foto shutterstock jpg
concediere jpeg
shutterstock 2227479521 jpg
image
image