Un taximetrist din Timiș a fost ucis și abandonat într-o pădure de doi adolescenți
Cadavrul unui taximetrist din Timiș, care a fost dat dispărut de aproximativ o săptămână, a fost găsit de polițiști într-o pădure. Criminalii i-au jefuit mașina, apoi au mers cu această până au rămas până benzină.
Taximetristul, originar din Lugoj, a fost dat dispărut de o săptămână, timp în care atât localnicii cât și oamenii legii s-au mobilizat pentru a-i da de urmă. Din nefericire, el a fost găsit decedat, la marginea unei păduri afaltă în localitatea Sinersig. Cadavrul, care intrase deja în proces de putrefacție, a fost găsit de un sătean care a sunat la 112 pentru a anunța îngrozit despre descoperirea pe care a făcut-o.
Cei care le-au omorât pe bărbați se pare că sunt doi adolescenți minori, unul în vârstă de 15 ani și unul de 17 ani. Aceștia au fost preluați de polițiști și conduși la audierile care au avut loc la Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș. Ambii băieți și-au recunoscut fapta și riscă ani buni de închisoare, iar tânărul de 17 ani este cercetat și într-un alt dosar penal pentru loviri și alte violențe.
Filmul evenimentelor
În noaptea de 12 spre 13 iunie, bărbatul a plecat pentru a prelua o comandă din Darova, unde a fost așteptat de doi adolescenți. După ce s-au urcat în maşină, tânărul de 17 ani a scos un cuţit şi l-a înjunghiat pe taximetrist din spate de mai multe ori în gât şi în zona feţei. Ulterior, au dus cadavrul în pădurea de lângă Sinersig, unde l-au abandonat fără milă.
S-au urcat în mașină și au furat tot ce au găsit, inclusiv telefonul mobil al victimei și portofelul acesteia, în care se afla suma de 200 de lei. Au plecat cu maşina la Timişoara, unde au vândut telefonul mobil, s-au plimbat cu taxiul până au rămas fără benzină, iar apoi l-au abandonat în zona Parcului Copiilor şi s-au întors în comuna Darova, relatează Mediafax.