Un weekend ca de vară!

Ultima actualizare:

    3.000 de persoane la cros (FOTOGRAFII: Dorin Constanda)
3.000 de persoane la cros (FOTOGRAFII: Dorin Constanda)

Deşi ne aflăm în plină toamnă, temperaturile ridicate de afară i-au scos pe bucureşteni din case. Ieri s-au organizat târguri, festivaluri, concursuri, iar parcurile au fost arhipline.

La crosul Casiopeea, desfăşurat ieri dimineaţă în Parcul Tineretului, au participat peste trei mii de persoane care au alergat pentru o cauză nobilă: s-au strâns bani cu care vor fi cumpărate proteze mamare pentru femeile ce suferă de cancer mamar.

Nu au lipsit nici vedetele: Florentina Opris, actriţa Medeea Marinescu, Laura Badea şi Ruxandra Dragomir, preşedintele Federaţiei Române de Tenis.

În timp ce maratonul din Tineretului era în plină desfăşurare, în Parcul Tei, Primăria sectorului 2 a organizat un concurs canin la care au participat proprietarii de câini comunitari.

În Piaţa Obor, "Luna Recoltei" a adunat laolaltă iubitorii de must, mici, mâncăruri tradiţionale şi muzică populară, iar la Târgul de Pâine din Parcul Naţional bucureştenii s-au delectat cu papanaşi, plăcinte, cozonaci, turte, pâine la ţest şi bulz.

Toate acestea pe ritmurile muzicii Mariei Ciobanu, invitată specială a evenimentului.

În parcul Izvor s-a dat startul Bike Fest 2012, eveniment organizat în scopul promovării bicicletei ca mijloc de transport alternativ.

Şi în ţară au avut loc tot felul de festivaluri de toamnă, care celebrează „recolta", cu must, struguri, miere şi produse tradiţionale.

3.000 de persoane la cros. La Crosul Casiopeea din parcul Tineretului au participat nume cunoscute ale showbizului românesc, dar şi al sportului de performanţă: Florentina Opriş, Medeea Marinescu, Laura Badea şi Ruxandra Dragomir.

simeon stalpnicul png

„Acest cros a fost organizat pentru a ajuta femeile cu probleme de sănătate, iar cu banii strânşi se vor cumpăra proteze mamare", ne-a declarat Florentina Opriş.

Hai şi tu la must! „Luna Recoltei" a debutat anul acesta în Piaţa Obor din Capitală de unde bucureştenii se pot aproviziona cu legume, fructe şi preparate tradiţionale româneşti la preţuri de producător.

simeon stalpnicul png

De la căsuţele special amenajate poţi cumpăra must şi sucuri naturale de fructe.

Cei mai frumoşi căţei, în parc. Concursul de câini organizat sâmbătă în Parcul Tei din Capitală de către Primăria sectorului 2 a ajuns la ediţia a opta.

simeon stalpnicul png

simeon stalpnicul png

Show pe două roţi. "Bike Fest" 2012 este un eveniment dedicat iubitorilor de ciclism.

simeon stalpnicul png

Se desfăşoară în perioada 29-30 octombrie şi adună sute de persoane iubitoare ale acestui sport.

Temperaturi mari şi săptămâna viitoare

Săptămâna viitoare vor fi temperaturi ridicate ce vor atinge valori cuprinse între 22 şi 30 de grade.

Vremea se va răci însă uşor, iar începând cu 6 octombrie se vor înregistra valori normale pentru această perioadă.

Maximele termice se vor încadra între 20-22 de grade Celsius, iar cele minime vor ajunge şi până la 6-8 grade. Ploile vor fi slabe cantitativ.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Kate Letizia și Sofia colaj jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
image png
venice 2855264 1280 jpg
cozi ceausescu jpg
orasul 5 min danemarca  jpg
Produse Lidl pe raft - magazin FOTO Shutterstock
Parlamentul European si Iohannis   sala goala FOTO Radu Eremia jpg
oala presiune jpeg
mircea diaconu jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net