Unchiul procurorului general al României, ucis în bătaie

Unchiul procurorului general al României, ucis în bătaie

Ultima actualizare:

    Dispecerul primise apelul, dar uitase să trimită echipajul la faţa locului.
Dispecerul primise apelul, dar uitase să trimită echipajul la faţa locului.

O rudă a procurolului general al României, Daniel Morar, a decedat după ce a fost bătută în curtea propriei locuinţe.

Incidentul s-a petrecut în satul Găbud, comuna Noşlac, potrivit RTV, iar agresorii au identităţi necunoscute. Victima, Alexandru Moldovan, avea 73 de ani şi a decedat la spitalul din Alba Iulia.

Sursa citată menţionează că agresiunea a avut loc în urmă cu o săptămână şi se bănuieşte că cei care au comis-o ar fi dorit să-l jefuiască pe bătrân.

Victima a fost transportată la spitalul din Alba Iulia unde a fost operată. La câteva zile de la operaţie a decedat. Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba a iniţiat un dosar penal pentru omor şi tâlhărie.

În satul Găbud şi în localităţile apropiate au avut loc acţiuni ale Poliţiei cu trupe speciale, dar, cel puţin deocamdată, nu sunt rezultate concrete cu privire la autorii omorului.

Daniel Morar

Daniel Morar
Daniel Morar


Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
Accident Buftea  jpg
amar kale pictura condimente guinness jpg
index webp
Captură de ecran 2026 10 20 140223 png
image png
consult medical, foto shutterstock jpg
fabrica png
metrou bucuresti jpeg
image
image