Unii au murit de cald... ...la alţii a plouat cu gheaţă
O vreme a extremelor a fost, ieri, în ţara noastră. E drept că majoritatea dintre noi am suferit de căldură. Totuşi, au fost şi români fericiţi, care au avut parte de ploi. Din păcate, acestea au fost însoţite de grindină.
Canicula de peste zi şi cele 20 de grade pe care ni le arată termometrul pe timpul nopţii ne sleiesc de puteri. Ieri, de pildă, în sud, sud-est şi vest am avut 37 de grade Celsius.
Problema e că deja avem o săptămână de când ne luptăm cu asemenea temperaturi. Au fost, însă, şi români fericiţi, care, ieri dimineaţă, s-au bucurat de ploi.
De pildă, în zona de munte a judeţului Dâmboviţa, mai exact în localitatea Moroieni, a plouat puternic, ieri. Precipitaţiile au fost, însă, însoţite de grindină destul de mare, care a stricat o parte din grădinile oamenilor.
Pentru următoarele zile, meteorologii anunţă tot vreme excesiv de caldă. Astăzi, în majoritatea regiunilor, vom avea în jur de 36 de grade. La munte şi la mare, termometrul va arăta între 27 şi 31 de grade.
Mâine, de asemenea, maxime între 27 şi 37 de grade. De miercuri, însă, se mai răcoreşte, iar, la munte, în sud, est şi centru, vor apărea şi ploile.
Seceta scumpeşte grâul
Agricultorii avertizează că seceta din toamnă, ploile abundente, dar şi temperaturile ridicate din ultimul timp au afectat serios culturile.
"Recolta de grâu din 2012 este cu mult sub cea de anul trecut. Cam peste tot producţia este mai mică", a declarat, pentru rtv.net, Nicolae Sitaru, preşedintele Asociaţiei Cultivatorilor de Cereale şi Plante Tehnice Ialomiţa.
Din această cauză, grâul va fi mai scump. Nicolae Sitaru spune că a cultivat anul acesta grâu pe 770 de hectare de pe care a oţinut o producţie medie de trei tone şi jumătate pe hectar, cu două tone mai puţin faţă de anul trecut.