UPDATE Copilul obez din Dolj a murit. «Medicii mi-au spus că am ajuns prea târziu»
UPDATE. Copilul a ajuns ieri la spital cu febră mare având temperatura corpului de 41,5 grade Celsius. În această dimineaţă, băiatul a făcut de două ori infarct, după care a intrat în stop cardiorespirator şi a murit. „Medicii mi-au spus că am venit prea târziu şi că nu au mai avut ce să facă", a declarat, pentru Adevarul.ro, Mariana Negrici, mama lui Alexandru.
Alexandru cântărea la 6 ani 120 de kilograme. Marţi seară i s-a făcut rău, în timp ce era acasă, iar mama sa a anunţat ambulanţa. Copilul a ajuns în stare destul de gravă la Spitalul Judeţean din Craiova şi, ulterior, a intrat în comă, scrie rtv.net.
În timpul nopţii de marţi spre miercuri, Alexandru a început să se simtă din ce în ce mai rău, să vomite sânge, iar miercuri, în jurul orei 8.00, corpul lui a cedat fără ca medicii să mai poată să îl resusciteze.
La doar doi ani, Alexandru a primit diagnosticul de obezitate morbidă. Mama lui a spus că este prea săracă şi nu şi-a permis să cumpere alimentele necesare pentru regimul copilului şi că îi dădea să mănânce ce avea. Copilul avea certificat de handicap de gradul I şi era în evidenţa Direcţiei pentru Protecţia Copilului Dolj.
Băiatul a trăit în condiţii inumane. Dezbrăcat, murdar şi chinuit de kilogramele mult prea multe pentru anişorii lui, el se târa, pur şi simplu, prin curte asaltat de muşte.