Ursul de la Predeal, care aleargă după schiori, va fi mutat. Ce trebuie să faci dacă te întâlnești cu sălbăticiunea

Ultima actualizare:

    Foto: Arhivă
Foto: Arhivă

De câteva săptămâni, ursul a devenit partenerul schiorilor. Iese din pădure și aleargă după cei aflați pe pârtia de la Predeal. Nu a atacat niciodată, dar, chiar și așa, nu este deloc confortabil să dai nas în nas cu sălbăticiunea. Tocmai de aceea, autoritățile au decis să-l mute.

Animalul urmeză să fie capturat de o echipă salvamontiști, fără să fie tranchilizat și dus într-un loc sălbatic. Va fi monitorazt cu o zgardă, pentru a putea fi urmărit tot timpul prin satelit, anunță reprezenanții Ministerului Mediului.

„Se vor stabili traseele pe care circulă, se va monta acea cuşcă în care este prins şi i se pune momeală, el intră, cuşca se închide şi de aici urmează relocarea, este foarte simplu”, a explicat Marius Mateescu, viceprimarul stațiunii Predeal, pentru stirileprotv.ro.

Ministerului Mediului nu au vrut să spună unde va fi dus ursul. Asta după ce primarul localității bihoreane Finiș a susţinut că un al animal mutat în ianuarie a intrat în stupinele oamenilor.

Localizarea prin satelit a aratat însă că sălbăticiunea nici nu s-a apropiat de vreun sat.


    Ursul apare pe Pârtia Clăbucet, de la Predeal, și se ține după schiori
Ursul apare pe Pârtia Clăbucet, de la Predeal, și se ține după schiori

„Domnul ministru să nu mai reloce urşi dintr-o parte în alta a ţării fără să întrebe primarul localităţii. Mută problema dintr-un loc în altul. Dacă acest urs a făcut probleme la Braşov, a fugit după turişti, după schiori, trebuie să fii nebun să muţi problema în alt judeţ. Să găsească o soluţie potrivită, să le facă un parc sau altceva”, a declarat primarul Ioan Florian, pentru Agerpres.

Aproximativ 7.000 de urși trăiesc în pădurile din România

Potrivit datelor Ministerului Mediului, colectate în primăvara lui 2019, numărul urşilor care trăiesc în sălbăticie pe teritoriul ţării este cuprins între 6.450 şi 7.200.  

Datele arată că cele mai multe necazuri cu urşii sunt în judeţele Ţinutului Secuiesc: Harghita, Mureș și Covasna, dar și Argeșul și Prahova apar pe harta cu probleme.

Iar vina este tot a omului, spun specialiștii de Mediu. Aceștia  arată că habitatul le-a fost restrâns, nu mai au hrană și s-au obișnuit să intercaționeze cu omul și să găsească d-ale gurii de la pubelele de gunoi.

Ce trebuie să faci dacă te întâlnești cu ursul

Ursul gunoier nu este periculos, i se mai spune și ursul cerșetor și vine, de obicei, în zona unde se fac grătare, dar și pe traseele aglomerate ca să primească ceva de mâncare.

Dar, dacă te întâlnești cu el în zone mai puțin umblate, trebuie să respecți câteva reguli. Iată ce ne învață cei de la montaniarzi.ro!

  • Nu trebuie niciodată să provoci ursul. Un comportament calm, așezarea pe vine, evitarea contactului vizual cu el poate fi suficientă pentru ca animalul să înțeleagă că nu ești un pericol și să te lase în pace;
  • Nu trebuie să-l încolțești. Nu trebuie să fugi! Ursul oricum aleargă mai repede că tine, fie că aleargă la deal sau la vale;
  • Nu trebuie să te cațeri într-un copac, pentru că ursul este un cățărător bun, iar în copac, dacă vine după tine nu mai ai nici o șansă, plus că dacă urcă după tine e foarte furios;
  • Îndepărtează-te de el cu fața spre el, niciodată cu spatele. Dacă este un grup, toți vor face aceleași mișcări, pentru a păstra un singur corp. Mișcarile haotice și țipetele îl pot face să atace;
  • Înainte să atace, ursul are un coportament tipic. Se mișcă dintr-o parte în alta, de pe o labă pe altă, rapid, se ridică în două picioare, țipă agresiv.

Aceste semne preced cu 3-4 minute, atacul. Nu va ataca înainte de a face aceste scheme, timp în care îți poți pregăti petarde, torțe, fluiere cu sunet foarte intes, sprayuri cu piper sau alte arme pe care montaniarzii adevărați le au cu ei, ca măsură preventivă la întâlnirea cu ursul.

Citește și: 

Harghita: Trei urși au ajuns printre oameni, în numai o oră

Urșii alungă rulotele din Valea Cerbului-Buşteni

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințesa Caroline și Pierre Casiraghi cu soția Beatrice Borromeo, doliu în familia Casiraghi de la Monaco   Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
restaurant foto unsplash jpg
dulciuri jpg
Blocuri Bucuresti FOTO Shutterstock jpg
somn pexels jpg
autostrada 5 jpg
cristela georgescu instagram jpg
oameni fericiti jpg
Orhidee roz jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net