Va fi un Paște cum de mult nu am mai avut. Ce se va întâmpla cu vremea de Sărbători

Administrația Națională de Meteorologie anunță că, în perioada sărbătorilor pascale, vremea va fi mai caldă decât în mod normal.

Ce se va întâmpla cu vremea de Sărbători / foto: arhiva Click!
Ce se va întâmpla cu vremea de Sărbători / foto: arhiva Click!

În perioada Paștelui, vremea va fi mai caldă decât în mod obișnuit. Potrivit directorului general al Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), Elena Mateescu, vorbind despre vremea în zilele următoare, vor fi fenomene de instabilitate, iar marți temperaturile se apropie de 25 de grade Celsius.

„Vom avea şi în următoarele zile fenomene de instabilitate, pentru că mâine (marţi, 25 martie 2025, n.r.) ne apropiem de 25 de grade Celsius. În următoarele zile, contăm pe precipitaţii în special în partea de vest, nord-vest şi centru a ţării, ulterior şi în restul ţării.

Trebuie să ne bucurăm că plouă, pentru că în aproape şapte luni din anul agricol curent, de la 1 septembrie şi până în prezent, vorbim despre secetă, iar în cele aproape trei luni din 2025 cantităţile de precipitaţii au fost insuficiente, sub normele lunare, distribuite neuniform în timp şi spaţiu. În momentul acesta vorbim de deficite de apă moderate în zonele centrale, cea mai mare parte a Transilvaniei, partea de vest a Banatului, în sud-vestul Olteniei, dar şi local în partea de est a Munteniei.

De asemenea, în restul ţării vorbim de o aprovizionare satisfăcătoare ca urmare a precipitaţiilor înregistrate în toamna 2024, mai ales în septembrie şi noiembrie", a spus Mateescu.

Cum va fi vremea de Paște

Referitor la perioada Paștelui, directorul ANM a comunicat că temperaturile vor fi mai ridicate decât cele specifice perioadei.

„Legat de prognoza pentru Paşte, încă suntem departe să vorbim, pentru că datele pe care le avem sunt până în jurul zilei de 14 aprilie. Atât dispunem la acest moment. Vineri, cu siguranţă vom include şi săptămâna respectivă în prognoză.

Totuşi, vorbim de temperaturi mai ridicate decât în mod obişnuit. Cantităţi de precipitaţii vor fi în această săptămână, cu un uşor excedent în jumătatea de vest a ţării, după care apropiat de norme. Trebuie să facem precizarea că pe măsură ce înaintăm în primăvară, temperaturile mai câştigă câteva grade, în medie 4-5 grade Celsius faţă de prima lună a primăverii, iar cantităţile de precipitaţii de asemenea mai cresc la nivelul valorilor, în special în luna mai. 

Repet, ar fi bine să plouă şi măcar zicala «Plouă în mai să avem mălai!» să se adeverească, ca să avem un an agricol bun, luând în considerare că 2023-2024 este al cincilea cel mai secetos an din istoria măsurătorilor meteorologice, iar 2024, cel mai cald an atât în ţara noastră, cât şi la nivel mondial din istoria măsurătorilor", a precizat directorul general al ANM.

De asemenea, Elena Mateescu scoate în evidență că anul acesta au fost puține ploi, discutând despre fenomene de secetă în mare parte din țară, mai exact zona centrală, vestică și sud-vestică.

Cu siguranţă, pe măsură ce înaintăm în perioada de primăvară, undeva pe la mijlocul lunii aprilie sau mai, fenomenele convective vor putea să pună anumite probleme din această perspectivă.

Cu siguranţă, Autoritatea pentru Administrarea Sistemului Naţional Antigrindină şi de Creştere a Precipitaţiilor îşi va putea asigura activitatea, pentru că noi punem la dispoziţia acesteia informaţii (...) Am avut fenomene de grindină, izolat, în special în partea de sud-est a ţării.

Ne amintim temperaturile...”

Citește mai multe pe Adevărul.ro

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
www.gandul.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.viva.ro
image
www.unica.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
image png
image png
lidia fecioru png
ae7a6b9efbc0ba6603532eb4a0547198 logo jpg
legume verzi istock jpg
4 baza biserica poza flacari jpg
486679276 1091683662997959 5707782038191946020 n jpg
gradina curte istock jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net