Vacanța în Mamaia costă cât o mașină

Ultima actualizare:

    Deși prețurile  sunt mari, Mamaia  este plină de turiști
Deși prețurile sunt mari, Mamaia este plină de turiști

Incredibil, dar adevărat! Există hoteluri la Marea Neagră unde cazarea ajunge la sume uriaşe. Şapte zile de vacanţă la Mamaia costă chiar şi 20.000 de lei, pentru turiştii de bani gata care aleg să doarmă în locuri exclusiviste.

Suntem în plin sezon, astfel că preţurile au luat-o razna. Din 15 iulie şi până în 15 august, tarifele la cazare ating maximul, astfel că turiştii plătesc cu circa 30% mai mult decât până la această dată. Potrivit adevarul.ro, la Hotel Vega (5 stele) din Mamaia, cazarea costă de la 237 euro (1.090 lei) până la 608 euro/noapte (2.796 lei), în regim demipensiune.


    La Hotel Vega  sunt parcați  numai bolizi  de lux
La Hotel Vega sunt parcați numai bolizi de lux

Aici, micul dejun este 16 euro/persoană, iar dejunul - 21 euro/persoană.  Un calcul simplu arată că o vacanţă de şapte nopţi ajunge la 4.256 de euro (19.577 lei), exact cât o maşină la mâna a doua. La Hotel Iaki (4 stele) din Mamaia, 3 nopţi de cazare cu o croazieră cu prânz pescăresc în Delta Dunării costă 2.709 lei pachetul, cu demipensiune, pentru 2 persoane.


    O plimbare cu  telegondola  costă 20 de lei
O plimbare cu telegondola costă 20 de lei

La complexul Brad-Bran-Bega (4 stele) din Eforie Nord, camera este între 26 şi 64 euro/noapte.  În complexul balnear Doina (3 stele) din Neptun, tarifele de cazare urcă de la 270 lei/noapte până la 550 lei/noapte pentru o garsonieră, iar micul dejun este 25 lei/ persoană/zi. Cura balneară se face la baza de tratament Doina, timp de 6 zile pe săptămână. Un pachet de 3 proceduri costă 67 lei/persoană/zi, iar 2 proceduri costă 45 lei/persoană/zi. La hotel Sirena (3 stele) din Saturn, cel mai mic preţ este tot de 26 euro/noapte.


    Locurile unde se pregătesc  mâncăruri rapide sunt la mare căutare
Locurile unde se pregătesc mâncăruri rapide sunt la mare căutare

În 2 Mai şi Vama Veche greu găseşti vreo cameră cu 100 lei/noapte. Preţurile ajung şi la 400 lei/noapte într-o cameră utilată, ce oferă tot confortul. În Mamaia Nord, o cameră se închiriază cu 160 lei/noapte, un apartament într-o vilă are un preţ-record de 800 lei/noapte, în timp ce cu 1.000 lei/noapte poţi închiria o vilă întreagă. Iar preţurile mari nu par să-i sperie pe turişti. În weekend, faleza, dar şi localurile au fost pline. Cea mai ieftină supă de legume costă 10 lei şi o găseşti la ”împinge tava”, o şaorma 18 lei, un doner de pui 14 lei, cârnaţi cu cartofi 9 lei, o felie de pizza 7-8 lei, o plăcintă este 10 lei, un mic 2 lei, 100 g hamsii între 5 şi 6 lei, meniul zilei 11,90 lei, iar pe o  banană dai 5 lei, fix cât costă un kilogram la supermarket. Cine vrea să vadă staţiunea de sus, plăteşte 20 de lei la telegondolă, iar un şezlong costă între 35 şi 150 lei, în funcţie de plajă.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Mango Mannheim O6 jpg
image png
image png
venice 2855264 1280 jpg
cozi ceausescu jpg
orasul 5 min danemarca  jpg
Produse Lidl pe raft - magazin FOTO Shutterstock
Parlamentul European si Iohannis   sala goala FOTO Radu Eremia jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net