Vadim se temea de „blestemul cerșetorilor”
Moartea lui Corneliu Vadim Tudor i-a luat luni (14 septembrie) prin surprindere şi pe cei care-l îndrăgeau, și pe cei care nu-l aveau la suflet. Foarte puțini dintre aceștia știu, însă, care a fost una dintre cele mai mari temeri ale scriitorului devenit om politic. Este şocantă ultima sa mărturisire făcută pentru „Click!”.
În urmă cu doar două luni, ultima declarație făcută de Corneliu Vadim Tudor pentru „Click!” scotea la iveală un secret bine ascuns până atunci. Acesta avea frică de cerşetori, la propriu. Se temea că dacă nu le dă bani atunci când îi întâlneşte va păţi ceva rău. A scos la iveală acest secret atunci când, la o filmare realizată pentru emisiunea „Click!” de la Prima TV, Vadim s-a întâlnit cu niște oameni ai străzii. Aceștia, de îndată ce l-au cunoscut, au început să-i vorbească. Vadim a fost foarte generos cu ei. „Ce faceți, măi, copiii ai durerii?”, i-a întrebat Vadim pe doi bărbați tolăniți pe asfalt, care stăteau cu mâna întinsă către orice trecător.
Politicianul a băgat imediat mâna în buzunar și a scos un teanc de bancnote, din care le-a oferit cerșetorilor câte 10 lei de căciulă. Apoi, Vadim și-a justificat gestul generos. „Să te ferească Dumnezeu de blestemul cerșetorilor pe care îi ignori, pentru că se lipește blestemul”, i s-a confesat Vadim reporterului emisiunii.
Vadim s-a stins din viaţă în urma unui infarct
Corneliu Vadim Tudor a murit luni, 14 septembrie, la Centrul Clinic de Urgență de Boli Cardiovasculare al Armatei, din Capitală. I se făcuse rău în primă fază sâmbătă, când a venit la acelaşi centru, dar a refuzat internarea. Imediat după internarea de luni, starea sa de sănătate s-a înrăutăţit şi a urmat un infarct care i-a fost fatal. Medicii au constatat decesul la 18.30.
Va fi înmormântat joi (17 septembrie)
Familia lui Vadim a solicitat Senatului României ca trupul lui să fie depus la Casa Poporului, pentru ca toți cei care l-au cunoscut să-şi poată prezenta ultimul omagiu în clădirea unde acesta a muncit timp de 16 ani, cât a fost senator al României. Cum Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, nu a aprobat încă solicitarea, familia a decis ca trupul să fie depus la Biserica Sfântul Gheorghe cel Nou din Bucureşti. Corneliu Vadim Tudor va fi înmormântat joi, 17 septembrie la Cimitirul Ghencea Civil, cu onoruri militare.