Valul de cutremure s-a mutat din Galaţi, în Vrancea

Valul de cutremure s-a mutat din Galaţi, în Vrancea

Ultima actualizare:

Primul seism a fost duminică dimineaţă, la 11.58 şi a avut magnitudinea 3,5 pe scara Richter.

La aproape patru ore distanţă, s-a produs un nou seism, de 2,7 pe Richter, în judeţul Galaţi. Localnicii l-au simţit pentru că epicentrul a fost la suprafaţă, la 1 km adâncime.

Puţin înainte de miezul nopţii, aparatele au înregistrat un seism de magnitudine 3, pe Richter în Vrancea, iar la 0.23 încă unul, de 3 pe Richter.

Mircea Radulian, directorul ştiinţific al Institutului Naţional pentru Fizica Pământului a explicat că seismele din Vrancea sunt o replică a cutremurului de 5,5 pe Richter produs în aceeaşi zonă duminica trecută.

„Ce se întâmplă acum sunt un fel de replici, au apărut mai târziu decât ne aşteptam. Ele reprezintă o activitate absolut normală şi e bine să apară astfel de replici, o eliberare completă a zonei (de energie, n.r.). În continuare, Vrancea reintră în regimul normal şi poate să apară cutremurele pe care le ştim de obicei, mici sau moderate, pot fi şi de 4, dar care apar în fiecare lună şi au o anumită rată de producere", a declarat Radulian.

Duminica trecută, un cutremur de magnitudine 5,5 pe Richter s-a produs în zona Vrancea. Seismul a fost cel mai puternic din ultimii patru ani şi s-a resimţit până la Chişinău şi în Bulgaria.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
Fratii TATE revin în România 006 INQUAM Photos Eduard Vinatoru jpg
young woman morally supports daughters holding hands encourages children mother accompanies students school jpg
shutterstock 1283088106 jpg
Craig Hamilton Parker
image png
Jonathan Melendez a fost ucis jpg
Haval Khalil jpg
pompieri romani franta02 IGSU jpg
image
image