Vara asta se poartă vacanța cu trenul
Se apropie concediul, dar nu ai găsit destinaţia potrivită? Vrei să ”bifezi” mai multe obiective într-o singură călătorie? Vacanţa cu trenul poate fi soluţia salvatoare!
Transilvania Train, prin inima Ardealului. Transilvania Train este ultima fiţă în materie de vacanţe pe teritoriul României. Timp de patru zile, un tren de călători va da ocolul Transilvaniei cu peste 200 de pasageri-turişti la bord şi va poposi din loc în loc pentru familiarizarea cu tradiţiile şi gastronomia saşilor.
Locurile sunt limitate, aşa că e bine să vă rezervaţi sejurul din timp, mai ales că nici nu mai e mult până la ”marea plecare”. Trenul va porni călătoria în inima Ardealului pe 31 august şi până pe 3 septembrie va trece prin Braşov – Saschiz – Sighişoara – Mediaş - Alba Iulia – Sebeş - Sibiu şi Făgăraş. Pe traseu, vor avea loc degustări de vinuri şi prânzuri câmpeneşti, dar nu vor lipsi nici concertele, şedinţele de echitaţie sau atelierele de ţiglărie tradiţională. Trenul va funcţiona o singură dată pe an, în următorii 3 ani, iar numărul maxim de pasageri va fi de 270. Preţul unui bilet porneşte de la 520 de euro şi include transport cu trenul şi autocar pe parcursul celor 4 zile, 3 nopţi cazare cu mic dejun în hoteluri 3* la Sighişoara, Alba Iulia şi Sibiu, intrările la obiectivele turistice.Plimbări cu Mocăniţa, de la 55 lei/persoană. Şi Maramureşul poate fi vizitat din tren. Turiştii care vor să străbată Valea Vaserului cu trenul cu abur trebuie să scoată din buzunare 55 lei/persoană, tarif valabil până pe 24 iulie. Mocăniţa va circula şi după această dată, însă preţul tichetului creşte la 64 de lei pentru adulţi şi 49 de lei pentru studenţi şi pensionari.Şi CFR s-a lansat în oferte turistice. Prin campania ”Străbate România cu trenul”, cei de la CFR vor premia cu reduceri cele mai frumoase experienţe trăite de călători pe calea ferată.Cei interesaţi pot trimite materiale text, foto sau video la adresa campanie.cfrcalatori@gmail.com, iar câştigătorul premiului cel mare va primi un Card TrenPlus, în baza căruia pot fi cumpărate bilete cu reducere de 25%, pe orice rută/ tren, timp de un an.