Vești bune pentru pensionari cu venituri mici! În ianuarie, vor primi bani de la Guvern

Ultima actualizare:

„Măsura vine să îi sprijine pe cei mai nevoiași dintre părinții și bunicii noștri. 2.500.000 de suflete din România nu vor avea în luna ianuarie un venit mai mic de 2.200 de lei, cumulat pensie cu sprijin”, a anunțat ministrul Muncii, Marius Budăi, precizând că se așteaptă să primească toate avizele necesare ordonanței de urgență cât mai repede. „S-a mers pe principiul de solidaritate și echitate socială. Mă bucur că toți membrii coaliției au înțeles și au acceptat această măsură”, a adăugat ministrul.

image

Măsura se aplică bătrânilor cu pensii mai mici de 1.600 de lei

Sprijinul se acordă o singură dată, în ianuarie, și doar pensionarilor cu venituri mai mici de 1.600 de lei, pentru a-i ajuta să facă față facturilor pe timp de iarnă. În această situație sunt aproape două milioane și jumătate de pensionari. Cine are pensie peste 1.600 de lei nu va primi ajutor.

Sprijinul se acordă diferențiat, în funcție de venit

Cuantumul ajutorului va varia în funcție de mărimea pensiei fiecăruia, astfel încât venitul total din ianuarie să ajungă la 2.200 de lei. „Cine are pensia de 1.000 de lei va primi un ajutor de 1.200 de lei. Cine are pensia de 1.001 va primi un ajutor de 1.199 de lei. Cine are pensia de 1.002 lei va primi un ajutor de 1.198 de lei, iar ajutorul va scădea pe măsură ce pensia este mai mare. Astfel că persoanele cu 1.600 de lei pensie vor primi 600 de lei acest ajutor. S-au făcut calcule aplicate care, începând de astăzi, vor fi și implementate în legea bugetului de stat”, a explicat ministrul Muncii, Gabriela Firea, într-o conferință de presă.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
profimedia 0891639079 jpg
image
image
image
image
image
image
restaurant jpg
loto
Banner Grecia
palatul de la Potlogi jpeg
index webp
imparat jpg
Restaurant nota de plata FOTO Shutterstock jpg
bucuresti casa poporului pixabay jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net