Victimele accidentului provocat de Şerban Huidu au avut parte de o moarte violentă

Ultima actualizare:

La dosar au fost depuse şi rapoartele de expertiză medico-legală întocmite pentru celelalte persoane implicate în accident. Astfel, cei doi copii ai realizatorului de televiziune au suferit răni uşoare, care necesită pentru vindecare sub 10 zile de îngrijiri medicale, fapt ce nu atrage răspunderea  penală. În cazul soţiei lui Şerban Huidu şi al bonei, ele au avut leziuni ce  necesită pentru vindecare sub 60 de zile de îngrijiri medicale, dar ele nu au formulat plângere prealabilă.

În perioada următoare se vor stabili obiectivele pentru efectuarea expertizei tehnice auto. „Având în vedere că aceasta presupune citarea tuturor părţilor, inclusiv a aparţinătorilor victimelor, în cursul săptămânii viitoare va fi posibilă stabilirea obiectivelor în vederea efectuării expertizei. Învinuitul a precizat că va depune la dosarul cauzei actele medicale, după ce în prealabil vor fi traduse, având în vedere că acestea provin de la unităţi medicale din străinătate. Cercetările continuă în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor cauzei şi stabilirii răspunderii judiciare", se precizează într-un comunicat de presă remis, vineri, de Parchetul General.

Vineri a fost condusă pe ultimul drum şi ultima victimă a accidentului provocat de Şerban Huidu. Urna cu cenuşă a Magdei Drăghici a fost adusă la Braşov, iar toţi apopiaţi femeii au ţinut să-şi ia rămas bun de la ea, la cimitirul ortodox situat în apropiere de Livada Poştei.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
toaleta publica roz facebook jpg
close up hands holding wallet coins (5) jpg
Nicușor Dan, Eugen Tomac. FOTO Mediafax Foto
Joan Prince Crandall captura video jpg
Justin Walley  Victoria  profimedia jpg
trezit jpg
BRAT jpg
pinakida parking viral(1) (1) jpg
image
image