VIDEO 260 de kilometri, în marş spre o cauză nobilă
Un militar gălăţean, un pompier brăilean şi o tânără sublocotenet ISU au pornit în marş de la Galaţi spre Capitală. Cei trei vor să parcurgă 260 de kilometri în doar două zile. Acţiunea lor are scop caritabil, vor să ajute la strângerea de bani pentru pacienţii grav bolnavi. Astfel, spun ei, marchează ziua Protecţiei Civile din România.
Distanţa Galaţi- Bucuresti va fi parcursa in nici 2 zile, mai exact cei trei militari vor parcurge câte 130 de km pe zi. Nu e mult pentru un militar devenit deja cunoscut pentru pasiunea lui pentru alergat şi pentru compasiunea pe care o arată celor aflaţi în suferinţă.
Cei trei militari marchează Ziua Protecţiei Civile, o zi care înseamnă pentru ei grija faţă de ceilalţi. La linia de plecare, Ana Maria Tudor, una dintre pacientele pentru care ei aleargă, a fost prezentă să îi încurajeze.
Tânăra are o afecţiune gravă a coloanei, a fost operată în Elveţia, dar tratamentele sunt costisitoare. În cursă, împreună cu militarul Laurentiu Cobzaru, s-au alăturat şi pompierii Costel Mazalu şi Petronela Lungu.
În semn de respect şi apreciere, până la ieşirea din Galaţi, cei trei alergători au fost însoţiţi în cursă şi de alţi colegi şi prieteni.
Insoţiti de o maşina de la ISU Galaţi, coloana de alergători a strabatut tot orasul, a intrat pe Faleza Dunarii si apoi pe soseaua dig Galati Braila.
Un popas au făcut şi la sediul ISU Braila.
Vor alerga aproape neîntrerupt până la mijlocul nopţii când vor face pauză de odihnă. Mâine, după ora prânzului, cei trei ar trebui să ajungă la sediul MAPN din Bucuresti.