VIDEO A căutat bătaia şi a murit
Un bărbat a murit la spital, după ce s-ar fi bătut cu doi tineri într-un bar dintr-o localitate dâmboviţeană. În timp ce mama victimei susţine că agresorii i-au furat bărbatului bani din buzunar, sătenii spun că acesta ar fi pornit scandalul.
Scandalul a avut loc în localitatea dâmboviţeană Ciolacu, iar poliţiştii au aflat de la medicii de la Titu că un bărbat de 47 de ani, care a fost adus cu ambulanţa, a decedat în urma bătăii primite într-un bar. Oamenii legii i-au identificat pe agresori şi i-au reţinut pentru cercetări. Niciunul dintre cei doi nu recunoaşte că l-ar fi bătut pe bărbat.
Victima şi-a botezat copilul şi în drum spre casă s-a oprit la un bar să îşi ia ţigări. Aici, spun rudele acestuia, agresorii i-ar fi furat banii din buzunar.
Rudele suspecţilor se contrează cu cele ale bărbatului mort şi spun că acesta era un tip destul de violent când bea şi care căuta mereu scandalul.
Varianta scandalului iscat de victimă este susţinut şi de săteni, care spun că bărbatul căuta scandal.
Cadavrul bărbatului a fost preluat de legiştii dâmboviţeni în vederea efectuării necropsiei şi pentru a se stabili cauza decesului. În prezent, cei doi suspecşi se află la sediul Poliţiei oraşului Răcari pentru audieri.