VIDEO Cea mai tare perlă de până acum la Bacalaureat

Ultima actualizare:

    Elevii ne-au oferit în fiecare an perle care mai de careFoto Adevărul
Elevii ne-au oferit în fiecare an perle care mai de careFoto Adevărul

O tânără a oferit în timpul unui interviu acordat ştirilor de la Antena 1 perla acestei sesiuni de Bacalaureat. La ieşirea din sala de clasă fata a zăbovit câteva secunde pentru a vorbi de performanţa realizată la proba scrisă de Limba şi Literatura Română.

Întrebată de reporter cum s-a descurcat la proba scrisă de Limba şi Literatura Română fata a fost puţin bulversată, dar mândră de realizările sale. Clipul are un final genial. Fata, foarte mulţumită de ea înseşi, a fost stăpână pe "arta poetică" care i-a căzut la subiectul al treilea şi din cei trei autori pe care îi avea la alegere(n.r. Tudor Arghezi, Ion Barbu sau Lucian Blaga), domnişoara a comentat opera lui Nichita Stănescu.

I-au picat trei scriitori, iar ea a scris despre altul. 

"Ne mai vedem vreo 3 sesiuni deacum încolo, că dau de vreo 2 ani, e grea frate româna asta, sunt mulţi termeni", a scris unul dintre candidaţi.

Un altul, revoltat că are din nou poezia la subiectul principal, a avut un mesaj vulgar pentru profesori: "Bai, fac ceva pe voi, nu se poate, dar ce p…a mea e al zecelea an cand dau ăştia liric, dar uite vă scriu eminescu – ion".

Într-un moment de sinceritate, un elev a dat vina pe profesorul de la clasă pentru slaba sa pregătire pentru examen: "profa mea de română la clasă nu făcea nimic, făcea meditaţii şi lua banii colegilor, iar eu nu am facut nimic, am citit Moromeţi, ca asta ne-a zis că ne dă".

Un alt candidat a venit cu o altă explicaţie pentru lipsa de pregătire: "eu ma duc la ASE, nu-mi trebuieşte româna".

Un alt elev a explicat profesorilor, de ce tinerii nu sunt interesaţi de literatură: ,,Lectura nu mai e la bază ea e pe cale de dispariţie, deoarece fetele sunt interesate de maşini, de bani, de case, de ţigani şi multă distracţie’’.

Un candidat a fost şi mai vehement: "Oricum mori de foame cu cultura, ce dracu", în timp ce altul consideră că tinerii trebuie să se menajeze pentru a face faţă volumului de lectură: "Tre să ai grijă de tine frate ca să ai o viaţă liniştită şi să poţi citi toate operele astea". Sursă perle, adevărul.ro.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
masacru paste captura video jpg
Cozonac cu aluat oparit 696x392 jpg webp
thumbnail Lenjerii de pat din bumbac  jpg
pexels liza summer 6383191 jpg
Masa de Paste, foto Shutterstock jpg
oua freepik jpg
Centrul Vechi din București FOTO shutterstock
image png
image
image