VIDEO Cinste şi onor de Ziua Armatei

Ultima actualizare:
image

De aproape 60 de ani, la data de 25 octombrie este sărbătorită Ziua Armatei Române. În această zi, drapelul naţional este arborat la toate instituţiile şi garnizoanele din întreaga ţară, iar cadrele militare organizează ceremonii şi activităţi comemorative în cinstea eroilor pierduţi pe fronturile de luptă.

Ceremonia de la Monumentul Eroului Patriot din Capitală a fost deschisă de fanfara militară, dar şi de un sobor de patru preoţi. La ceremonie a fost prezent şi Vasile Damian, generalul român trecut în rezervă. Chiar astăzi, de Ziua Armatei, a împlinit 100 de ani! Militarul cinsteşte şi astăzi uniforma militară pe care a îmbracat-o pentru prima oară în urmă cu 70 de ani.“Am purtat cu cinste uniforma militara si am fost evidenţiat de foarte multe ori. A fost o întamplare mai mult. Nu voiam să rămân în armată, dar pânăla urmă am cedat şi am fost foarte bine cotat. Tot timpul am avut ocomportare buna, supus la ordine si mi am facut datoria.”Pentru Armata este o zi foarte importanta. Este ziua in care la Carei, oastea romana a eliberat ultimul metru al gliei strabune. Ca drept dovada, este un eveniment desoebit pe care il respectam si apreciem asa cum trebuie.Pt mine uniforma militara este legata de viata. Am imbratisat de tanar armata si am servit o cu credinta.Departe de familiile lor, militarii români plecaţi în Afganistan nu au uitat că astăzi este şi ziua lor. Preţ de câteva clipe, aceştia au renunţat la armă pentru a se alătura camarazilor rămaşi în ţară. Ministrul Apărării Naţionale, Mihai Fifor, a transmis un mesaj militarilor trimişi în teatrele de luptă din Afganistan.SINCRON MIHAI FIFOR , ministrul apărării naţionale“În fiecare moment ne gândim la dumneavoastră şi ne gîndim la familiile dvs rămase acasă. Avem o responsabilitate uriaşă faţă de dvs, pentru fiecare dintre militarii români în teaqtrele de operaţii sau dislocaţi în Polonia şi vreau să va asigur de toată preţuirea noastră şi de gândurile bune.Ştiu că în fiecare zi discutăm despre fiecare dintre dumneavoastră şi vă asteptăm ca sâ veniţi cu bine acasa.Prezent la Ziua Armatei, preşedintele ţării a stat alături de premierul României, Viorica Dăncilă. Evenimentul s-a desfăşurat la monumentul istoric "Mormântul Ostaşului Necunoscut" din Parcul Carol.25 octombrie este ziua în care, de aproape 60 de ani sărbătorim Ziua Armatei Române. În toate unităţile si garnizoanele militare din ţară, la monumentele istorice, dar şi în teatrele de luptă din Afganistan, militarii aduc cinste uniformei şi eroilor căzuţi la datorie.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințesa Caroline și Pierre Casiraghi cu soția Beatrice Borromeo, doliu în familia Casiraghi de la Monaco   Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
lidl jpg
profi1 jpeg
cna consiliul national al audiovizualului Foto Facebook jpg
masina electrica
padure tropicala jpg
mar negru jpg
Masline Pixabay jpg
ger naprasnic jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net