VIDEO Crăciun de poveste în Maramureş
La pensiunile din Maramureş, Crăciunul este o poveste! Una parcă desprinsă din cărţile copilăriei, în care gazdele au sufletul bun şi uşile deschise pentru toţi cei care vor să trăiască tradiţional, chiar şi pentru câteva zile. Bucatele sunt delicioase, din ingrediente ecologice, iar reţetele folosite sunt şi ele, de odinioară.
Într-o lume tot mai aglomerată, în care stressul ne transformă în roboţi, aflăm că în România încă mai sunt oameni care, din pasiune, păstrează tradiţiile vii. Îi găsiţi la poalele Gutâiului, în casa olarului Dan Leş din Maramureş.
Şi, cum niciun Crăciun nu se poate face fără porc, atunci şi gazdele ştiu cum să îl pregătească. Tradiţional, în faţa turiştilor.
Gazdele au întotdeauna pregătită o palincă pe care, cu siguranţă, o veţi sorbi până la ultima picătură.
Şi tot în Maramureş, tradiţional este să mergi cu trăsura la Biserică. În zonă, există una de lemn, pe care autorităţile au trecut-o pe lista monumentelor UNESCO:
Şi dacă ar fi fost contra-cost, turiştii tot ar fi apreciat-o la fel de mult. Nu ai cum să nu te bucuri de o astfel de atmosferă.
Şi da, peisajul şi oamenii locului fac din Crăciun o poveste!