VIDEO Maşină în flăcări, doi morţi

Ultima actualizare:
image

Au apărut imaginile tragediei din Brăila, unde un primar din Vrancea şi subordonatul lui, au murit în urma unui accident rutier. Maşina celor doi a fost lovită frontal de o alta care circula din sens opus. Imediat după impact, autoturismul în care se aflau vrâncenii a luat foc şi a ars ca o torţă. Şoferul vinovat de producerea tragediei este un constănţean, în vârstă de 45 de ani, care a fost şi el rănit şi se află la spital.

Tragedia a avut loc pe Drumul Judeţean 211A, între localităţile brăilene Viziru şi Cuza Vodă. Victimele aflate în maşina care a luat foc după impact erau edilul comunei vrâncene Vintileasca şi un angajat al primăriei.

La faţa locului au ajuns atât pompierii, cât şi mai multe echipaje medicale.

Cadrele medicale au început imediat manevrele de resuscitare, dar din păcate nu s-a mai putut face nimic pentru cei doi bărbaţi din vrancea.

Poliţiştii brăileni susţin că tragedia s-a petrecut în condiţii de ceaţă densă, cu vizibilitate extrem de redusă. Autoturismul primăriei din Vintileasca, ce avea sistem de alimentare pe GPL, a luat foc imediat după impact.

După primele verificări, oamenii legii au stabilit că vinovat de producerea tragediei este şoferul de 45 de ani, din Constanţa, care a intrat pe contrasens lovind maşina în care se aflau primarul şi subordonatul acestuia. Bărbatul vinovat a fost şi el rănit şi a fost transportat la spital. Poliţiştii au întocmit dosar de cercetare penală pe numele acestuia pentru ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă.

Parteneri

image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
tinte ale rusiei jpg
Ingrijire piele femeie FOTO Shutterstock jpg
Pensionari discută cu reprezentanții presei și oficialii Caselor de Pensii de care aparțin privind recalcularea pensiei, în București. FOTO Inquam Photos / Octav Ganea
husky harghita jpg
MONICA POLI jpg
dacii  jpg
mascati jpg
Diana  Sosoaca Foto Facebook Diana Ivanovici Sosoaca jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net