VIDEO O mamă fără milă
Mama care şi-a abandonat cei doi copii la poarta Spitalului Judeţean de Urgenţă din Alexandria a fost găsită! A fost deja audiată şi le-a spus poliţiştilor că a fost obligată de un cuplu să recurgă la oribilul gest. Chiar şi aşa, la ieşirea de la audieri, a mărturisit că nu i-a fost milă de cei mici. Şi-a schimbat declaraţia câteva ore mai târziu, când - râzând - a minţit că asistentele nu au lăsat-o să îi vadă pe copiii internaţi acum la pediatrie. Urmăriţi declaraţia ei în EXCLUSIVITATE!
Acestea este Lenuţa Călin, tânăra de 24 de ani care şi-a abandonat copiii sâmbătă seara la poarta Spitalului Judeţean de Urgenţă din Alexandria. Aseară ea a mers la spital, speriată fiind de faptul că a văzut la televizor cazul ei.
O primă minciună, pe care anchetatorii o vor adăuga la dosarul pe care i l-au deschis deja. Lenuţa este din Iaşi şi a ajuns recent în Teleorman, la un bărbat cu care începuse o relaţie. Între timp, însă, s-a împrietenit cu altul, pe facebook şi el a obligat-o să îşi abandoneze copiii.
Lenuţa spune că a vorbit cu aceşti doi oameni pe facebook timp de trei zile. Ei i-ar fi promis că dacă vine cu tot cu copii la ei acasă îi va fi mult mai bine. Numai că, după ce au urcat-o în maşină, planul s-a schimbat. Au dus-o direct la Protecţia Copilului, ca să abandoneze acolo copiii.
Tânăra susţine că a încercat să fugă, dar a fost ameninţată cu moartea de bărbat.
Acolo, la Giurgiu, Lenuţei i s-ar fi confiscat telefonul şi că nu a avut cum să anunţe pe nimeni ce s-a întâmplat. Până când a reuşit să vorbească pe ascuns cu o vecină, care i-a dat un telefon şi o cartelă. Aşa a putut să îşi sune concubinul din Teleorman.
Poliţiştii verifică acum toate informaţiile pe care le-au primit de la Lenuţa. O vor trimite, probabil, la o testare psihiatrică, ca să decidă dacă are sau nu discernământ, aşa încât să poată stabili ce se va întâmpla cu cei mici. Ea susţine că îi vrea înapoi. Deocamdată ei rămân la spital, în grija medicilor.