VIDEO Reţinut pentru nepăsare mortală

Ultima actualizare:
image

Un bărbat din Argeş a fost reţinut şi acuzat că a lăsat o femeie să moară! Era cu ea în maşină, vara trecută, când au căzut cu totul într-un lac, dar el a reuşit să iasă la suprafaţă şi să se salveze.

Pe ea a lăsat-o captivă în autoturism şi nici măcar nu a anunţat autorităţile, faptă pedepsită de noul cod penal cu închisoarea. După aproape două luni de cercetări, anchetatorii au reuşit să completezedosarul şi să îl reţină pentru 24 de ore.Acesta este bărbatul care, în noaptea de 19 august, a căzut cu maşina în lacul Ciupa din Argeş. Abia acum, după aproape două luni, s-a stabilit acest lucru. Iniţial, informaţiile au fost cu totul altele: atunci, un trecător a văzut un cadavru plutind pe apă şi l-a anunţat pe proprietarul lacului.Arges retinut pentru lasitate Img august 2018.dv-DANIELA UNGUREANU -medic Ambulanţa Argeş - 4.56 Moartă de cel puţin 48 de ore, cu semnele înaintate ale înecului, la care doar s-a constatat decesul. 5.05Era o femeie din Morteni, judeţul Dâmboviţa, care avea un ordin de protecţie emis de instanţă împotriva soţului, cu care era în divorţ, aşa că primul bănuit a fost chiar el. Numai că a avut un alibi solid şi anchetatorii au mers mai departe. Aşa au ajuns la acest bărbat, consătean cu femeia moartă.Anchetatorii au avut semne de întrebare încă de la început, din cauză că au găsit cheile maşinii în poşeta femeii, şi nu în contact, aşa cum era firesc. Se pare că în momentul în care autoturismul care era condus de ea a căzut în lac, bărbatul i-a spus să scoată cheile şi să iasă. Ea nu a mai reuşit. El însă a scăpat cu viaţă şi a fugit.(1) Omisiunea de a da ajutorul necesar sau de a anunţa de îndată autorităţile de către cel care a găsit o persoană a cărei viaţă, integritate corporală sau sănătate este în pericol şi nu are putinţa de a se salva se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă.(2) Fapta nu constituie infracţiune dacă, prin acordarea ajutorului, autorul s-ar expune unui pericol grav cu privire la viaţa, integritatea corporală sau sănătatea sa.Bărbatul le-a spus anchetatorilor că a fugit de frică.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
IMG 0107 jpeg
image
image
image
image
image
image
ambulanta jpg
aeroport foto pixabay jpg
masa de paste shutterstock jpg
maramures paste1 jpg
bujori1 jpg
supermarket 5202138 1280 jpg
iepure paste istock jpg
furnici jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net