VIDEO Rugăciunea de joi. Rostește-o pentru iertarea păcatelor

Ultima actualizare:

    Foto: pixabay.com
Foto: pixabay.com

Părintele Dumitru Stăniloae ne învaţă că rugăciunea izvorâtă din inimă este cuvântul cu care ne îmbrăţişăm semenii este binecuvântarea pe care o dăm celor ce ne sunt aproape. Părinţii se roagă pentru copii, maeştrii se roagă pentru ucenici ca o stare de jertfă de a asculta pe cel mai “mic” cu răbdare în tot ceea ce spune şi face apoi cu blândeţe şi fără mustrae, dacă-l vede căzut îl ia în braţe şi îl ridică apoi îl îndrumă pe calea ce abună.

Prin definiţie omul teologic este fiinţă liturgică sau rugătoare. Ne raportăm la rugăciune ca un fundament existenţial al omului iar omul există cu adevărat în măsura în care se roagă. Putem lua ca exemplu pilda bogatului căruia i-a rodit ţarina (Luca 12: 16-21). El şi-a zis în sine lui că trebuie să dărâme magaziile şi locurile în care-şi ţine averea pentru a constru altele mai încăpătoare. În loc să se bucure de ceea ce are, să trăiască după legea lui Dumnezeu, el visează la mai mult. Doar că poate planul lui Dumnezeu este altul, ce se întâmplă cu belşugul tău dacă tu nu mai eşti. Nu trebuie înţeles că belşugul este dăunător, din contră, bogăţia trebuie folosită cu înţelepciune. Cei care oferă masa celor cu adevărat flămânzi, cei cel primesc la masă pe El.

Doamne Iisuse Hristoase, Fiule şi Cuvântul lui Dumnezeu Tatăl, Care în ziua de astăzi ai luat Cina cea de pe urmă, cu ucenicii Tăi, şi cu mare umilinţă ai spălat picioarele lor şi ale ucenicului care Te-a vândut! Apoi, luând pâine şi vin în mâinile Tale Cele Sfinte şi binecuvântându-le cu puterea Ta cea Dumnezeiască, le-ai făcut însuşi Trupul şi Sângele Tău, cu care i-ai împărtăşit zicând: „Luaţi, mâncaţi şi beţi, că acestea sunt Trupul şi Sângele Meu, pentru ca să se ierte păcatele voastre”. Cela ce tot în ziua aceasta Te-ai înălţat la cer şi ai şezut de-a dreapta lui Dumnezeu, Tatălui Tău, să împărăţesti împreună cu El în veci, ca Unul-Născut Fiul Său preaiubit. Rogu-Te deci, pentru rugăciunile ucenicilor Tăi, iartă păcatele noastre, ale tuturor, ale celor vii şi ale celor răposaţi.

Dă-mi, Doamne, lacrimi fierbinţi, ca să-mi plâng păcatele. Darul Tau cel curăţitor, care a spălat picioarele ucenicilor Tăi, să spele şi să curăţească inima şi sufletul meu, ca aşa, cu vrednicie, cu curăţie şi cu umilinţă să mă împărtăşesc cu Sfintele Tale Taine, acum şi în timpul morţii mele, iar în ora despărţirii mele, cu bucurie să se suie sufletul meu la Tine, fără de nicio frică, întrebare sau împiedicare să trec vămile văzduhului, intrând în mărirea Ta cea cerească. Ajută-mi, Doamne, ca să Te măresc în veci, să mă închin Numelui Tău Celui Sfânt. Amin.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințesa Caroline și Pierre Casiraghi cu soția Beatrice Borromeo, doliu în familia Casiraghi de la Monaco   Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
4 front poza mare jpg
cat 7032641 1280 jpg
natalia negru st  iosif dimitrie anghel jpg
Greseli de igiena dentara  Sursa foto Pixabay jpg
parlamentul romaniei jpg
lidl jpg
drum sofer masina1 jpeg
Rusia versus SUA FOTO SHUTTERSTOCK
image
actualitate.net
image
actualitate.net