VIDEO Salarii de o mie de euro pentru şoferi
Şoferii de autobuze sau troleibuze, dar şi vatmanii care lucrează la societatea de transport urban din Timişoara câştigă chiar şi o mie de euro net pe lună. Chiar şi aşa, firma primăriei nu are destui angajaţi. Deficitul este de 60 de posturi, iar zeci de astfel de automobile stau în garaje pentru că nu are cine să le conducă.
Acestea sunt imagini din Timişoara filmate de un cameraman amator la primele ore ale dimineţii, ore de trafic intens. Deşi conducerea societăţii de transport a suplimentat numărul autobuzelor şi al tramvaielor în trafic, la orele de vârf mijloacele de transport nu fac faţă numărului mare de călători. În garaj mai sunt autobuze, troleibuze sau tramvaie, dar nu are cine să le conducă. În prezent, societatea de transport public din Timişoara numără peste 100 de autobuze, însă doar jumătate ies zilnic pe traseu.
Conducerea societăţii de transport încearcă să aducă şoferi din întreaga ţară şi să-i motiveze... financiar. Chiar şi la 4.500 de lei pe lună poate să ajungă salariul unui şofer. Cu toate acestea, nu mulţi sunt cei care bat la porţile companiei urbane de transport.
Reprezentanţii societăţii de transport încearcă să atragă şoferi şi din judeţele învecinate, oferind chiar şi locuri de cazare sau cursuri gratuite. Până acum doar 15 şoferi şi-au arătat intenţia de a conduce un mijloc de transport în comun în Timişoara.
Şansele ca reprezentanţii societăţii să găsească noi angajaţi sunt destul de mici şi asta pentru că judeţul Timiş are cea mai mică rată de şomaj, de doar 0,7 la sută şi a atras forţă de muncă şi din celelalte judeţe învecinate. Cei de la compania de transport spun că vor încerca să se orienteze acum şi spre judeţele din estul ţării.